Tot cu Doljul au jucat săptămânile trecute şi câştigătoarele Mehedinţiului de la juniori E şi D, dar Sport Kids Drobeta, respectiv Luceafărul Drobeta au fost învinse în dublă manşă de GP Craiova, care s-a impus cu (atenţie, nu e greşeală!) 14-0 şi 4-3, respectiv 3-0 şi 4-1.
Toate meciurile s-au jucat la Hanul Doctorului, în Craiova, deoarece în Drobeta Turnu Severin nu există un teren trasat pe lungimea de 72 metri, aşa cum prevede regulamentul de desfăşurare al jocurilor de la juniori D şi E. Din acest motiv, competiţia de la Mehedinţi s-a disputat pe latul terenurilor, pe lungime de 50 de metri!
Deoarece la juniori D se joacă pe teren normal, CSS Drobeta, câştigătoarea de la juniori C, vrea să joace meciul-retur, aşa cum e şi firesc, la malul Dunării, pe Stadionul „Termo”.
Prima manşă va avea loc sâmbătă, de la ora 17, în Bănie, pe terenul „Zoli Crişan”, iar adversara severinenilor va fi Viitorul Ştiinţa Craiova. Aceasta provine dintr-un campionat mult mai puternic, format din 2 serii a 9, respectiv 10 echipe, care au disputat fiecare câte 32 de meciuri în campionat. Din acest motiv, Doljul a putut înscrie la baraj două reprezentante, alături de Viitorul Ştiinţa Craiova fiind calificată şi GP Craiova, care va juca cu CSS Slatina. În schimb, la Mehedinţi, la juniori C nu există decât 5 participante, care au disputat numai 8 meciuri!
Am câştigat clar campionatul judeţean şi mergem să ne jucăm şansa la etapa interjudeţeană. Poate nu suntem favoriţi, ţinând cont că am picat cu Doljul, care are un campionat mult mai puternic, dar asta nu înseamnă că nu ne putem califica mai departe.
A spus Marian Brihac, antrenor şi director la Clubul Sportiv Şcolar din Drobeta – Turnu Severin
–––
Clasament juniori C – Mehedinţi
1. CSS Drobeta 8 7 0 1 35-3 27
2. Unirea Tricolor Severin 8 3 1 4 15-15 10
3. Luceafărul Drobeta 8 3 1 4 9-16 10
4. Frontiera Severin 8 2 3 3 17-17 9
5. DEC Tr. Severin 8 2 0 6 10-35 6
Clasament juniori C – Dolj
Seria I
1. Viitorul Ştiinţa Craiova 32 31 0 1 199-8 93
2. GP Craiova 32 28 1 3 188-10 85
3. Luceafărul Craiova 32 20 4 8 101-36 64
4. CFR Romgaz Craiova 32 16 5 11 80-41 53
5. CSU Craiova 32 10 7 15 53-76 37
6. FCU Craiova 32 10 6 16 48-91 36
7. CS Podari 32 6 4 22 50-146 22
8. CSS Craiova 32 5 2 25 39-175 17
9. Ştiinţa Malu Mare 32 3 1 28 25-200 10