Este ziua decisivă în PNL. Congresul Extraordinar al PNL are loc, începând cu ora 12.00, la Romexpo. Decizia convocării Congresului Extraordinar a fost luată cu 85% dintre voturile exprimate la Consiliul Naţional Extraordinar, respectiv cu voturile a 566 de reprezentanţi liberali, în timp ce 97 s-au opus, iar 19 s-au abţinut de la vot.
Congresul Extraordinar al PNL: Zi decisivă la Romexpo
La Congres vor participa 2.500 de delegaţi care vor alege conducerea partidului şi vor modifica Statutul formaţiunii.
Ce modificări aduce noul Statut al partidului
Potrivit PNL, principalele modificări ale Statutului sunt:
- Crearea Biroului Permanent Naţional ca structură centrală de conducere şi desfiinţarea BEX, structură dovedită nefuncţională, cu integrarea atribuţiilor BEX în atribuţiile BPN;
- Revenirea la formula de alegere a conducerii PNL pe bază de moţiuni;
- Reducerea numărului de prim-vicepreşedinţi ai partidului de la patru persoane la o persoană;
- Crearea Comisiei Naţionale pentru Litigii, care va avea ca atribuţii judecarea litigiilor ce rezultă din sancţiunile aplicate membrilor de partid;
- Clarificarea procedurilor de sancţionare a membrilor partidului.
Moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”: Ilie Bolojan, lider unic
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, şi-a depus candidatura pentru a ocupa în continuare funcţia de lider al PNL, moţiunea sa, intitulată „Modernizare cu Rădăcini”, fiind singura depusă până la termenul-limită.
„Candidez cu moţiunea «Modernizare cu Rădăcini», alături de o echipă care crede în nevoia de reformă, de profesionalism şi de responsabilitate în politică. PNL are nevoie de modernizare, dar şi de păstrarea valorilor care i-au definit identitatea de-a lungul timpului. Cred într-un partid mai deschis, mai credibil şi mai conectat la aşteptările românilor”, a arătat Ilie Bolojan.
El a adăugat că, alături de colegii din Biroul Naţional, îşi asumă responsabilitatea de a reconstrui încrederea, de a întări partidul şi de a oferi o direcţie clară pentru viitor.
„Obiectivul nostru este un PNL unit, puternic şi respectat, capabil să răspundă cu seriozitate provocărilor acestei perioade. Vom face tot ce ţine de noi să nu ne batem joc de încrederea oamenilor”, a subliniat el.

Noua echipă de conducere propusă de Bolojan
Echipa propusă de Bolojan este compusă din:
- Dan Motreanu – prim-vicepreşedinte
- Robert Sighiartău – secretar general
- Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureşan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoş Pîslaru, Florin Roman şi Gabriela Horga – vicepreşedinţi.
Dintre aceştia, Oana Gheorghiu şi Dragoş Pîslaru sunt membri ai PNL de sâmbătă.
Argumentele noilor intrați în partid: Dragoș Pîslaru și Oana Gheorghiu
„Nu putem lăsa viitorul ţării la cheremul celor care vor să ne întoarcă în trecut pentru a-şi proteja privilegiile. România are nevoie urgentă de o reformă profundă a administraţiei, de instituţii performante şi de curajul de a schimba radical ceea ce nu funcţionează. De aceea, am decis să mă alătur Partidului Naţional Liberal şi echipei conduse de Ilie Bolojan.
Fac acest pas din profunda convingere că reformele majore nu pot fi realizate de unul singur. Ele au nevoie de o echipă puternică, de o viziune clară şi de o majoritate solidă care să îşi asume, fără ezitare, modernizarea şi securizarea parcursului european al ţării.
Cred într-o Românie europeană, competitivă şi guvernată de profesionişti. Cred în reforme făcute cu diligenţă şi cred că acum, mai mult ca oricând, este momentul să strângem rândurile şi să construim mai departe – cu responsabilitate, curaj şi încredere în viitor”, şi-a argumentat Dragoș Pîslaru decizia de a se înscrie în PNL şi de a candida în echipa lui Bolojan.
La rândul său, Oana Gheorghiu a explicat că, deşi nu şi-a dorit o funcţie publică, „haosul în care România a fost împinsă” a făcut-o să înţeleagă „că timpul nu mai are răbdare cu noi”.
„Am acceptat propunerea lui Ilie Bolojan de a face parte din echipa sa în PNL. Sunt alături de el şi de toţi românii cinstiţi care vor modernizarea României, oprirea risipei şi eliminarea privilegiilor”, a transmis ea.
Situația juridică a lui Ciprian Ciucu și retragerea din cursă
Ciprian Ciucu , singurul dintre actualii prim-vicepreşedinţi ai PNL care îl susţine pe Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că i s-a propus să candideze pentru poziţia de prim-vicepreşedinte al PNL, fiind asigurat de „o largă susţinere” din partea colegilor.
„Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situaţia de a avea un prim-vicepreşedinte urmărit penal. PNL trebuie să aibă o conduită ireproşabilă pentru a recâştiga încrederea românilor şi să nu i se arunce permanent în faţă situaţia mea. Ştim cum fac ei”, a scris el pe Facebook.
El s-a declarat convins că „este o decizie corectă” faţă de colegii săi. Primarul general al Capitalei a anunţat că se va „dedica exclusiv serviciului public în slujba bucureştenilor”.
„Am prea multe de făcut pentru a pune oraşul la punct iar timpul este scurt. Nu, nu mă las, nu o luaţi aşa! Doar mă repliez pentru a rezista cu demnitate împotriva a ceea ce este orchestrat împotriva mea. Dar am încredere în justiţie”, a mai transmis liberalul.
Conflictul deschis cu Adrian Veștea: Excludere și acuzații de „simulacru democratic”
Adrian Veştea a fost desemnat premier de preşedintele Nicuşor Dan în urmă cu o săptămână, fără ca şeful statului să se consulte sau să informeze PNL. La rândul său, Veştea a susţinut că „şi-a exprimat intenţia” de a-şi anunţa colegii, însă Nicuşor Dan i-a cerut să păstreze confidenţialitatea.
PNL i-a cerut lui Veştea să îşi depună mandatul, însă acesta nu a făcut-o. Ca urmare, PNL a anunţat, marţi, că Adrian Veştea se situează în afara Partidului Naţional Liberal, în condiţiile în care desemnarea s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului.
Joi, Adrian Veştea şi-a anunţat candidatura la şefia PNL şi a cerut mutarea Congresului PNL pe 28 iunie, el arătând că intenţionează să prezinte o moţiune concentrată pe responsabilitatea faţă de România, în cadrul unui parteneriat politic onest cu preşedintele României. Veştea spunea că este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului şi se declara convins de faptul că Ilie Bolojan nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornesc cu oportunităţi egale. Potrivit lui Veştea, este un gest de minimă decenţă democratică.
„Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea şi cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniţi”, mai spunea Adrian Veştea.
Vineri, Adrian Veştea a afirmat că el consideră „profund anormal” refuzul de a se prelungi cu o săptămână termenul pentru Congresul partidului.
„Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid”, a anunţat el, vineri seară, menţionând că ia în considerare toate demersurile de contestare statutară şi legală a acestui Congres, pe care îl consideră „un demers nestatutar şi nelegal”.
Tabăra Veștea cere suspendarea Congresului în instanță și daune de milioane
Aripa Veştea din PNL a depus la Tribunalul Ilfov o cerere de suspendare de urgenţă a deciziilor BPN prin care s-au convocat Consiliul Naţional şi Congresul, arătând că scopul evident a fost de a modifica Statutul partidului şi de a elimina membrii şi aleşii cu opinie divergentă, potrivit unor surse liberale.
Susţinătorii lui Veştea au introdus şi o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Naţional Liberal şi a preşedintelui partidului, prin care solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi obligarea acestora, în solidar, la plata de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, respectiv 4.000.000 lei în total.
Veştea are susţinerea a cel puţin 16 liberali, între care şi ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care şi-a dat demisia, miercuri, din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL.








