Terenul Parcului Industrial Slatina, împărţit în 7

Redactia

În ultima şedinţă de Consiliu Local Slatina, de joi 24 aprilie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind  împărţirea în şapte parcele a terenului de peste 300.000 de metri pătraţi aferent Parcului Industrial Slatina.

A fost nevoie de aceasta deoarece niciun investitor nu îşi permitea să închirieze sau să cumpere o suprafaţă atât de mare, în acest sens directorul general SC Industrial Parc SA Slatina, Ciprian Chiţoiu, declarând:
În urma solicitărilor primite din partea investitorilor, singura posibilitate de concesiune sau vânzare a acestui teren, prin licitaţie publică, era parcelarea. Marea majoritate a investitorilor sunt societăţi din domeniul productiv, iar 2-3 sunt din domeniul serviciilor. Noi cerem 3 angajaţi la 1000 mp. După această primă etapă de parcelare urmează a se face demersuri pentru organizarea licitaţiilor.

La un calcul simplu se poate vedea ca se pot înfiinţa minim 1000 de locuri de muncă, acesta fiind şi obiectivul edilului:
Obiectivul acestei societăţi este să înfiinţeze un parc industrial şi, cu ajutorul acestuia, să putem să atragem peste 1.000 de locuri de muncă.

Oamenii de afaceri interesaţi să cumpere sau să concesioneze teren în Parcul Industrial trebuie să depună o scrisoare de interes, al cărei formular se regăseşte inclusiv on-line, pe www.slatinaindustrialparc.ro. Tot aici sunt descrise şi oportunităţile de investiţii şi datele de contact ale administratorului parcului.

Încă un pas spre dezvoltarea Parcului Industrial din Slatina prin aprobarea de consilierii locali a proiectului de hotărâre privind parcelarea în şapte loturi a terenului de peste 300.000 de metri pătraţi aferent Parcului. După această primă etapă, urmează demersurile pentru organizarea licitaţiilor publice. Avem deja societăţi interesate să investească aici, din diverse domenii. Am primit deja 10-15 scrisori de la investitori interesaţi, care au solicitat anumite suprafeţe de teren pentru cumpărare sau concesionare.
Minel Prina, primar Slatina

Din acţionariatul societăţii fac parte Consiliul Local Slatina, care participă cu un aport de numerar de 85.000 lei şi SC Loctrans SA, cu un aport de numerar de 4.500 lei. Acest capital iniţial al “S.C. Slatina Industrial Parc S.A. “ va fi majorat cu aport în natură, respectiv terenul pe care va funcţiona Parcul Industrial, proprietate privată a municipiului Slatina.

Referitor la facilităţile oferite investitorilor edilul a declarat:
Încercăm să atragem investitorii oferindu-le facilităţi fiscale şi urbanistice importante în cadrul parcului industrial: scutire de la plata taxelor şi impozitelor pe proprietate, a taxelor pentru autorizaţia de construire, care ar fi destul de mari în mod obişnuit. Tot noi suportăm costurile cu utilităţile publice.

De menţionat că, pe lângă avantajele spuse, SC Slatina Industrial Parc SA, va acorda sprijin companiilor prezente în parc, asigurând legătura între investitori şi instituţiile publice locale, precum şi de informaţii privind schemele de ajutor de stat şi resurse de finanţare prin fonduri europene, în mod gratuit.  
Istoria acestui teren-primăria a vândut terenul firmei germane Honsel, pentru suma de 200.000 euro, în anul 2011, cu obligaţia investirii şi creării unei fabrici. Firma germana nu s-a ţinut de cuvânt, restituind terenul gratuit primăriei.  Astfel Primăria Slatina a ieşit cu un câştig de 200.000 de euro fără să facă nimic.

Sperăm să atragem cât mai mulţi investitori din zona activităţilor preponderent industriale, însă şi de prestări servicii, cercetare ştiinţifică, depozitare, afaceri care se derulează, de regulă, la marginea oraşelor, în afara perimetrelor rezidenţiale.
Minel Prina, primar Slatina

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol