Aşteptate cu interes de susţinătorii echipei craiovene, partidele de la Oradea, din prima fază a play-off-ului Ligii Naţionale de baschet masculin, au scos în evidenţă mai mult slăbiciunile echipei vizitatoare decât atuurile acesteia, vineri seara, în faţa unei săli pline, SCM “U” a practicat un baschet slab, previzibil, presărat cu numeroase greşeli individuale atât pe faza de apărare cât şi în atac.
Primul sfert a fost unul echilibrat, gazdele forţând panoul craiovean, acolo unde s-a simţit din plin lipsa unui jucător de talie care să le facă faţă lui Dillon sau Ţibârnă. Drăguşin a încercat acest lucru, dar s-a văzut că nu este pregătit să joace mai mult de 10-15 minute, iar Popescu nu a făcut faţă jocului. Sfertul doi a scufundat echipa din Bănie.
Fără orizont în atac şi cu o apărare imobilă, oltenii au cedat practic meciul parţialul terminându-se la 29-11. Toate eforturile de a mai recupera ceva au fost zadarnice jocul practicat de oaspeţi fiind mult sub ceea ce se aştepta de la ei.
Nu se poate vorbi de un remarcat, toată echipa fiind slabă. Deşi au forţat aruncările de “afară”, oltenilor nu le-a intrat mai nimic.
În cel de-al doilea meci lucrurile au fost puţin diferite în sensul că a existat o mai mare ambiţie. Cu o altă atitudine s-a sperat într-un rezultat pozitiv, dar nu a fost aşa. Chiar dacă jocul a mers ceva mai bine, în special pe faza de apărare, ratările incredibile din atac au ţinut departe pe tabelă echipa craioveană de gazde.
Eleviii lui Cristi Achim au forţat atât cât a fost nevoie practicând un joc economicos, la punct pentru că aveau nevoie de încă o victorie pentru a veni liniştiţi la Craiova. Şi după patru sferturi disputate au şi obţinut-o. Oradea mai are nevoie de o victorie pentru a merge mai departe în timp ce SCM “U” joacă sub presiune pentru a-şi mulţumi fanii.
Două partide total diferite. Dacă în primul meci nu am contat, astăzi am avut o partidă în care diferenţa au făcut-o erorile individuale. Nu a ieşit deloc cum ne-am fi aşteptat în aceste două jocuri de la Oradea, dar suntem decişi să facem tot ce ne stă în putinţă să relansăm această dispută. Sunt convins că având lângă noi inimoşii noştri suporteri cu totul altfel se vor derula lucrurile în teren.
A declarat Marcel Ţenter după cele două meciuri din deplasare
Următoarele două partide sunt programate în Sala Polivalentă din Bănie, pe 4 şi 5 mai.
–––
Meci 1
CSM Oradea – SCM “U” Craiova 96–58 ( 18 – 13, 29 – 11, 22 – 21, 27 – 13 )
SCM “U”: Seals (8), B. Popescu (10), Sokk (3), Naletilic (9) , Drăguşin (1), Căpuşan (4), Bureau (14), Gavrilă (2), Babic (3), Kovac (4).
Antrenor: Marcel Ţenter
Meci 2
CSM Oradea – SCM “U” Craiova 78–66 ( 21 – 16, 20 – 16, 19 – 21, 18 – 13)
SCM “U”: Naletilic, Bureau (19), Drăguşin (2), Seals, Sokk (5), Kovac (19), B. Popescu (10), Căpuşan (9) şi Babic (2).
Antrenor: Marcel Ţenter




