Au jucat finala mică la Cupa României

Redactia

Cupa Românie s-a încheiat cu o evoluţie mulţumitoare a formaţiei pregătită de Aurelia Roşca şi Gheorghe Sbora. După trei meciuri tari s-au putut vedea punctele slabe dar şi cele tari ale unei echipe care a suferit mult în actualul sezon.
În prima patidă, cea cu Jolidon Cluj s-a jucat şi cel mai bine, victoria fiind pe deplin meritată. Cu o linie de nouă metri atente şi extrem eficiente, oltencele au bătut fără drept de apel şi aşteptau cu un moral bun meciul cu HCM Roman. În faţa unei formaţii mult mai bine aşezate în teren, cu o apărare  mobilă şi eficientă pe faza de atac, lucrurile au stat altfel. Dacă ar fi avut inteligenţa să blocheze aruncările din sprijin ale adversarelor şi nu s-ar fi cramponat într-o apărare “6-0” lipită de linia de şase metri, poate lucrurile ar fi stat altfel.

Sau poate mai multă încredere în atac acolo unde greul l-a dus linia de nouă metri condusă de Tivadar care s-a dovedit tunarul echipei în acea partidă. De remarcat au fost cei doi portari craioveni care şi de această dată şi-au făcut datoria pe deplin. În fine, finala mică, disputată împotriva Coronei Braşov, a fost cedată total. Încă după primele 30 de minute de joc s-a putut observa superioritatea echipei din Braşov care a intrat la cabine cu un avantaj liniştitor de opt goluri.  
Şi după pauză echipa care a dominat jocul a fost tot cea braşoveană, aceasta mărind ecartul a 10 goluri până la final. Craiova rămâne cu locul patru la Cupa României, performanţă care crează un moral bun pentru meciurile din play-out cu Neptun Constanţa.

Altfel, mai trebuie spus că SCM este foarte aproape de Cupa Cupelor. Dacă celelalte trei semifinaliste de la Cupa României, HCM Baia Mare, Corona Braşov şi HCM Roman, îşi vor câştiga meciurile din play-off-ul Ligii Naţionale, atunci echipa pregătită de Aurelian Roşca şi Gheorghe Sbora va evolua în Cupa Cupelor. În altă ordine de idei trebuie apreciaţi suporterii echipei din Bănie, aceştia fiind alături de echipă pe parcursul celor trei meciuri.

–––-

SCM Craiova – “U” Jolidon Cluj 25-23 (15-13)

SCM: Paşca, Munteanu (portari), Dincă (6 goluri), Cioarec (2), Han (6), Tivadar (3), Ianaşi (1), C. Ilie (1), Snopova (3), Apipie (3), Joldeş

SCM Craiova – HCM Roman 20 – 24 (9-14)

SCM: Paşca, Munteanu (portari), C. Ilie (1), Cioarec (4), Snopova (3), Tivadar (7), Han (1), Dincă (3), A. Amariei, Apipie, Ianaşi (1), Joldeş
Antrenori: Aurel Roşca şi Gheorghe Sbora

SCM Craiova – Corona Braşov 24 – 34 (10-18)

SCM: Paşca, Munteanu (portari): Dincă (6 goluri), Tivadar, Snopova (2), Apipie (3), Cioaric (2), C. Ilie, Han (5), Ianaşi (2), A. Amariei (1), Joldeş (2), Florica (1)
Antrenori: Aurel Roşca şi Gheorghe Sbora

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol