Este anchetă în Gorj, după ce un consilier local AUR ar fi încercat să fraudeze examenul de bacalaureat. Dosarul a fost deschis după ce au apărut acuzații că alesul ar fi intrat în sala de examen cu un echipament pe care l-ar fi folosit pentru răspunsuri.
Lider AUR din Motru a picat Bacalaureatul și este vizat de o anchetă
Potrivit surselor Digi 24.ro, liderul partidului AUR din municipiul Motru, Nicolae Milică (39 de ani), a picat examenul de bacalaureat. Milică susține că a fost prima dată când a dat examenul, declarându-se relaxat și recunoscând că a fost nepregătit. Mai mult decât atât, acesta nu vede nicio problemă în faptul că nu a reușit să promoveze examenul maturității la vârsta de 39 de ani.
Potrivit acelorași surse, bărbatul a picat două dintre probe, iar la una dintre ele a reușit să obțină puțin peste nota 1.
Sursele mai spun că, nu au fost sesizate incidente pe perioada desfășurării probelor la examenul de bacalaureat ci, ulterior, o persoană a depus mai multe sesizări, atât la poliție, cât și la Inspectoratul Școlar Județean.
În acest moment sunt două anchete, atât cea a polițiștilor, cât și cea a inspectorilor școlari, care trebuie să stabilească ce s-a întâmplat cu exactitate acolo și dacă a încercat sau nu consilierul local din partea AUR să fraudeze examenul de bacalaureat.

„Ce rău e în asta?” – Cum se apără politicianul de 39 de ani
Lipsa diplomei de bac nu l-a împiedicat pe Milică să dețină mai multe funcții în administrația publică locală. El este consilier local în municipiul Motru și face parte din Comisia de Asigurare a Calității în cadrul unui colegiu din Motru.
Nicolae Milică, consilier local în Motru: „Nu am dat niciodată. A fost pentru prima dată când am susținut examenul de bacalaureat. Ce rău în asta? Au trecut niște ani și e clar că mai trebuie pregătire”.
Reporter: „Deci recunoașteți că nu v-ați pregătit suficient, probabil?”
Nicolae Milică, consilier local în Motru: „Da.”
Citește și: Media 10 la Bacalaureat. Cine este eleva din Gorj


