Intervenție pe strada Olari din Târgu Jiu
Pompierii din cadrul ISU Gorj au intervenit marți pe strada Olari din municipiul Târgu Jiu, după ce locatarii unui imobil au reclamat prezența unui miros puternic și înțepător.
Verificări. Intervenție ISU
La fața locului au fost trimise echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, care au efectuat verificări pentru a stabili cauza sesizării.
Potrivit primelor informații, aparatura din dotare nu a indicat scăpări de gaze, iar autoritățile au precizat că nu este vorba despre o persoană decedată.
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
În urma incidentului, o femeie și doi copii, în vârstă de 5 și 7 ani, au fost evaluați de echipajele medicale după ce au acuzat iritații la nivelul ochilor.
Există suspiciunea că mirosul ar putea proveni de la un spray iritant-lacrimogen, însă acest lucru urmează să fie stabilit cu exactitate de ancheta autorităților.
Intervenția pompierilor este în desfășurare.
Comunicat ISU Gorj:
”Detașamentul de Pompieri Târgu-Jiu intervine, în acest moment, la un imobil situat pe strada Olari, din municipiul Târgu-Jiu, după ce s-a semnalat un miros înțepător. „Aparatele nu indică scăpări de gaze. Este posibil să fie un spray iritant lacrimogen. O persoană de sex feminin și cei doi copii în vârstă de 5 și 7 ani sunt evaluați de către echipajele medicale, semnalând iritații la nivelul ochilor”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.








