Locurile de joacă din Slatina, periculoase

Ionut Jifcu
Playground panel: bright green circular climbing equipment along a fence on a sunny day with houses in the background.

Siguranța celor mici a devenit un subiect de maximă tensiune în municipiul Slatina, după ce o serie de evenimente nefericite au scos la iveală deficiențe majore în administrarea spațiilor destinate copiilor. Locurile de joacă, recent reabilitate, sunt acum în centrul unui scandal public, fiind catalogate drept adevărate capcane pentru utilizatori.

Deputatul Marius Iancu, președintele PSD Slatina, a lansat un atac dur la adresa actualului edil, Mario De Mezzo, în urma unor accidente produse în locurile de joacă. Disputa vizează nu doar siguranța echipamentelor, ci și modul în care administrația locală a ales să comunice cu familiile victimelor.


Acuzații privind construcții fără autorizație

Potrivit deputatului Marius Iancu, situația locurilor de joacă din oraș este una alarmantă, iar avertismentele lansate în spațiul public în ultimul an au fost ignorate. Acesta susține că graba de a inaugura noi spații pentru capital electoral a dus la nerespectarea normelor legale de construcție.

„Locurile de joacă din municipiul Slatina sunt periculoase! A spus-o și presa, încă de acum un an, au fost și controale ale instituțiilor abilitate deoarece DUS a construit fără autorizații, sub privirile încântate ale primarului De Mezzo care aștepta montarea rapidă a unui nou decor pentru tiktok – colorat, ‘strălucitor’, dar nesigur pentru copii”, a declarat Marius Iancu.

Acesta subliniază că recentele evenimente nu sunt simple incidente, ci rezultatul unei gestionări administrative deficitare: „cele două accidente, nu incidente, pe care le-au suferit doi copii, la două locuri de joacă din municipiul Slatina, ambele reabilitate, arată clar habarnismul și inconștiența primarului De Mezzo”.



Jigniri la adresa părinților și lipsă de responsabilitate

Dincolo de problemele tehnice și lipsa panourilor cu instrucțiuni, deputatul Iancu se arată indignat de atitudinea primarului față de suferința familiilor afectate. Liderul social-democrat critică limbajul folosit de edil și faptul că sesizările cetățenilor ar fi fost luate în derâdere de către autorități.

„Cum poate un primar care se autointitulează ‘responsabil’ să spună că accidentele unor copii și suferința lor și a părinților sunt ‘fabulații’? Cum poate să îi jignească pe părinți?”, se întreabă președintele PSD Slatina.

Solicitări pentru demisia primarului

Iancu susține că responsabilitatea directă aparține primarului și echipei sale de directori, pe care îi acuză de lipsă de experiență administrativă.

„Este responsabilitatea ta, Mario De Mezzo și a directorilor – ospătari, fără experiență administrativă, pe care i-ai pus în funcții pe criterii de ‘gașcă’, să construiți locuri de joacă sigure, autorizate, să amplasati panouri cu instrucțiuni de utilizare! Este responsabilitatea ta să asculți vocea părinților, chiar și atunci când te critică și să iei măsuri!”, a punctat deputatul.

Mesajul președintelui PSD Slatina către actualul edil se încheie cu o solicitare radicală, considerând că moralitatea și siguranța publică au fost compromise:

„Copiii Slatinei nu sunt decorul tău pentru poze la evenimente și tiktok-uri mincinoase, ci sunt grija și responsabilitatea ta atunci când vorbim de unităti de învățământ, locuri de joacă, parcuri. Da, Mario De Mezzo, este vina ta ‘pentru toate rănile copilăriei’ din locurile de joacă nesigure și neautorizate! Nu poți să înțelegi asta. Dă-ți demisia, pleacă acasă!”, a conchis Marius Iancu.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol