Acuzații grave din partea dinamoviștilor, după eșecul de la Craiova: „Vom face sesizare. Toți vor avea de suferit, dacă nu suntem uniți”

Acuzații grave din partea dinamoviștilor după eșecul de la Craiova
foto: OrangeSport

Andrei Nicolescu a răbufnit după meciul dintre Universitatea Craiova și Dinamo. Faza controversată în urma căreia oltenii au înscris golul victoriei l-a făcut pe președintele formației din Capitală să nu se mai ferească de cuvinte. Dinamoviștii vor să facă o sesizare și să ceară ca cineva să ia măsuri pentru felul în care s-a decis soarta meciului de pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Acuzații grave din partea dinamoviștilor după eșecul de la Craiova
foto OrangeSport

Acuzații grave din partea dinamoviștilor, după eșecul de la Craiova

Nu știu nici eu. Este un mesaj foarte clar că, atâta timp cât cluburile nu sunt unite în chestiunea asta legată de Comisia Centrală a Arbitrilor, toți vor avea de suferit. Atâta timp cât nu vom fi uniți, suntem slabi. Nu pot să confirm sau să infirm astfel de lucruri. Important este că ați avut doi specialiști care și-au dat verdictul. Este o dovadă clară că astăzi suferă Dinamo, mâine va suferi altcineva și tot așa. Trebuie să fim uniți.

Mi se pare incredibil că se întâmplă lucrurile astea, mai ales la câteva zile după ce am vorbit despre acest subiect. E clar că cineva ‘iubește’ Dinamo. Asta este, nu doar Dinamo va fi în situația asta. Cluburile sunt cele care pot schimba lucrurile. Probabil vom face o sesizare. Vom solicita, dar nu contează, pentru că e doar o amăgire, nu aduce un rezultat real. Este vorba despre mesajul pe care l-a primit Dinamo în acest meci și mesajul pe care îl vor primi toate cluburile”, a declarat Andrei Nicolescu la Fotbal Club.


Cine a arbitrat meciul

Brigada care a arbitrat derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo: Central – Szabolcs Kovacs, asistenți – Mihai Marica, Adrian Vornicu, arbitru de rezervă – Andrei Moroiță, VAR – Cătălin Popa, AVAR Lucian Rusandu. Presiunea cea mai mare, după meciul de duminică seara, a fost pusă pe cei din camera VAR, de unde faza golului doi marcat de alb-albaștri putea să fie întoarsă, iar reușita anulată.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol