Consiliul Județean Olt a aprobat, joi, noua organigramă atât pentru instituție, cât și pentru Direcția Evidența Persoanelor și Serviciul Județean de Pază Olt. Este vorba despre trei hotărâri care pun în aplicare prevederile Ordonanței de Urgență nr. 7/2026, așa-numita reformă administrativă promovată de actualul premier.
Efectele reformei administrative în județul Olt
După ședință, vicepreședintele CJ Olt, Virgil Delureanu, a declarat că, în ceea ce privește Serviciul Județean de Pază, schimbarile presupun concedierea unor persoane. Din cauza unei noi formule de calcul, care impune un post de paznic la 6.500 de locuitori, față de unul la 5.000, cum era anterior, forul județean este obligat să renunțe la o parte din personal.
„Atât Consiliul Județean cât și Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor s-au încadrat în normativul stabilit de Guvern. În schimb, Serviciul Județean de pază nu, de aceea au dispărut diferenţa de la 82 până la 63 de salariaţi. Au plecat acasă, cu alte cuvinte. Totul deoarece normativul stabilit de Guvern este unul mult mai mic”, a declarat Virgil Delureanu.
Modificări la Evidența Persoanelor și aparatul propriu
Deși Serviciul de Pază este cel mai afectat, și celelalte structuri aflate în subordinea CJ Olt au trecut prin procesul de reevaluare a posturilor pentru a se alinia cerințelor legislative recente.
Conform oficialilor, structurile de evidență a persoanelor și aparatul de specialitate al consiliului au reușit să mențină schema de personal în limitele impuse, fără a fi necesare restructurări de personal la fel de drastice precum în cazul agenților de pază. Totuși, noile organigrame reflectă o reorganizare a fluxurilor de lucru pentru a respecta plafoanele bugetare și de personal stabilite la nivel central.








