Olguța Vasilescu nu dă Craiova pe nici o funcție. Ea a făcut această afirmație în contextul în care numele său a fost vehiculat printre cele pentru conducerea PSD.
Primarul Craiovei a scris pe facebook: „E prea la cald să comentez astăzi rezultatul votului, așa că voi aștepta să văd dacă poporul a avut dreptate sau va regreta ca și în ultimii 20 de ani decizia de la vot. Cert este că la Dolj, candidatul Crin Antonescu, despre care eu cred că putea fi cel mai bun președinte post revoluție, a obținut cel mai mare număr de voturi dintre toate județele României, altele decât cele conduse de UDMR. Astăzi însă vreau să fac o precizare, pe care am făcut-o și anul trecut, în momentul învestirii ca primar: NU mă interesează să plec din Craiova în următorii patru ani, cel puțin. Pentru nicio funcție, inclusiv președinte PSD, cum văd că vehiculează unii că mi-aș dori sau alții care mă văd în această poziție. Partidul nu se poate conduce decât de la București, iar promisiunea mea de a-mi finaliza mandatul de primar al Craiovei este și a fost fără echivoc”.







