VIDEO/Anchetă la o școală din Dolj după ce mai mulți elevi s-au luat la bătaie

Nedelea Raluca
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Este anchetă la o școală din Dolj după ce cinci elevi s-au luat la bătaie. Cei cinci copii au vârste cuprinse între 11 și 15 ani și sunt din comuna Coșoveni. Totul ar fi plecat de la un conflict spontan izbucnit între ei. Imaginile cu bătaie au fost postate pe o rețea de socializare.

Poliția a deschis un dosar penal.

„La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, ieri, 20 noiembrie, în curtea unei unități de învățământ, din comuna Coșoveni, a avut loc un conflict între mai mulți elevi. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că, între cinci elevi, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, toți din comuna Coșoveni, ar fi izbucnit un conflict spontan, aceștia agresându-se reciproc.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Poliția Dolj.

Copiii sunt elevii unei școli gimnaziale din comuna Coșoveni, iar evenimentul s-a petrecut în urmă cu câteva zile.

sursa foto-video: FB/Cristian Mustață

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol