Accident rutier în zona Buila-Vânturarița
Un accident rutier grav s-a produs în zona Buila-Vânturarița, pe drumul către Schitul Hădărău, în apropiere de Băile Olănești. Un autoturism a ieșit de pe drum și a căzut într-o prăpastie, fiind ulterior cuprins de incendiu.
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați pentru stingerea incendiului și pentru acordarea sprijinului persoanelor implicate în accident.
Patru bărbați se aflau în autoturism
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în momentul producerii accidentului, în autoturism se aflau patru bărbați.
Trei dintre aceștia au reușit să se autoevacueze. Ei au fost preluați și evaluați de echipajele medicale ajunse la locul intervenției.
Din nefericire, cea de-a patra persoană a fost găsită decedată, la aproximativ 50 de metri de autoturism.
Mașina a ars în totalitate
Echipajele operative au fost nevoite să coboare pedestru spre autoturismul aflat în prăpastie.
La locul accidentului au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de intervenție rapidă și o ambulanță SMURD. De asemenea, la intervenție a participat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Autoturismul a ars în totalitate.
La intervenție au fost anunțate și echipele Salvamont, precum și SVSU Băile Olănești.
Intervenția este în dinamică
Misiunea autorităților este în desfășurare. Echipajele aflate la fața locului continuă intervenția și verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.




