Biletul zilei (15 noiembrie): 4 meciuri, cotă 4!

Jurnalul Olteniei
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Ieri am trecut la casierie. Astăzi nu ne-a plăcut prea tare oferta, iar cea mai mare cotă de pe bilet vine de la Israel – Elvetia.

Ce am făcut ieri: am prins 3 pariuri, un void, iar un meci a fost amânat. Așadar luăm banii, ce-i drept mai puțini decât preconizasem, dar important e că ne intră în cont.

Astăzi, 15:00

Rampla Juniors – Miramar Misiones DNB 2 (1.42)

Uruguay, Segunda Division. Așadar, nu pariem pe internaționalii din Myanmar, că nici nu joacă astăzi, ci pe Misiunile Miramar, liderul din Uruguay. De când a început campionatul, și a început de 21 de etape, băieții ăștia au un singur eșec, 13 victorii și 7 egaluri. Acoperim pariul cu DNB, astfel încât la egal avem cotă 1.

Astăzi, 15:00

Makedonikos Neapolis – Levadiakos DNB 2 (1.25)

Grecia, Super League 2, grupa A. Oaspeții sunt lideri, au 7 victorii din 7, golaveraj 10-1. În fapt, au vreo 13 meciuri la rând numai victorii. Ne bazăm pe ei, dar acoperim pariul.

Astăzi, 15:30

Pianese – Livorno 1X (1.25)

Italia, Serie D, grupa E. Dacă ne uităm la numele combatantelor pare riscant, cu un deceniu în urmă Livorno jucând în Serie A. Însă echipa e în degringoladă, a ajuns în cea de-a patra divizie acum. Pianese e lider, bate cam tot ce mișcă, în grupa E. Are 9 victorii și o înfrângere de când a început sezonul. În ultimele 2 directe de pe teren propriu, Pianese a bătut-o pe Livorno, de fiecare dată marcând de 3 ori. Jucăm totuși 1X.  

Astăzi, 21:45

Israel – Elvetia 3+ (1.8)

Euro 2024, preliminarii, grupa 1. Oaspeții de azi formează una dintre cele mai spectaculoase echipe din aceste calificări. Dau și iau goluri în proasta. În toate meciurile din preliminarii au 3+. În fapt sunt 11 meciuri consecutive cu 3 sau mai multe goluri.

Sugestiile de mai sus reprezintă doar opinia editorului și nu sunt o garanție a câștigului.

Mai multe ponturi pe 3plus.ro

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol