Expoziția personală itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul” a regizorului Dan Mihalcea la Târgu Jiu este alcătuită din 20 de fotografii, 84/60 cm, pe care acesta le-a realizat la Vulcanii Noroioși la Pâclele Mici în județul Buzău.
Autorul spune că „Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctului lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării, poate să fie semnul exclamării, poate să rămână așa, fără, sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să fie din nou două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație pe care privitorul o poate descoperi”.
Dan Mihalcea locuiește în București. Este născut în Râmnicu Vâlcea. Este regizor de film și televiziune, director de imagine și artist fotograf. A absolvit cursurile Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion din București în specializarea Regie de Film și Televiziune. A obținut titlul de Master în domeniul Cinematografie și Media, programul de studii Dramaturgie Cinematografică.
Scenaristică de Film și Televiziune, la aceeași facultate. În prezent este doctorand în anul II de studiu în domeniul Cinematografie și Media la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 1995 până în prezent, regizorul Dan Mihalcea a lucrat în diferite programe artistice și pe mai multe poziții în sistemul TV și în afara lui: regizor artistic, regizor de montaj, director de imagine, operator de imagine, realizator de film documentar, fotograf pentru produs, catalog și eveniment.
Regizorul Dan Mihalcea este laureatul unor festivaluri internaționale și naționale de film documentar. El este autorul lucrărilor care fac obiectul Expoziției itinerante de fotografie religioasă „Canonicon” care a fost vernisată în 12 orașe din România în perioada 2012-2014 în galerii de artă, în muzee de artă și de istorie, în biblioteci județene și centre de cultură. În București expoziția a fost vernisată la Institutul Cultural Român în 2014.
Expoziția itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul” este deschisă la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în perioada 11 – 31 august 2023.
Vă invit să participați la vernisajul acestei expoziții în data 11 august 2023, ora 16, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, strada Victoriei numărul 2.
Itinerarul expoziției este stabilit în acest moment după cum urmează:
– aprilie 2023 la București la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”
– mai 2023 la Târgoviște la Muzeul de Istorie
– iunie 2023 la Ploiești la Muzeul de Artă „Ion Ionescu-Quintus”
– iulie 2023 la Pitești la Biblioteca Județeană Argeș „Dinicu Golescu”
– august 2023 la Târgu Jiu la Muzeul de Artă „Constantin Brâncuși”
– septembrie 2023 la Gura Humorului la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina
– octombrie 2023 la Iași la Palatul Culturii
– noiembrie 2023 în Brașov la Galeria 9 a Uniunii Scriitorilor din România
– decembrie 2023 în Târgu Mureș la Centrul de Cultură și Artă
– ianuarie 2024 la Râmnicu Vâlcea la Galeria de Artă „Artex” a Uniunii Artiștilor Plastici
– februarie 2024 la Cluj-Napoca la Muzeul de Artă.






