luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Primarul pușcăriaș Dunărințu a furat cât a văzut cu ochii bani europeni de la APIA. Suma stabilită de instanță e cutremurătoare!

Mai fură primarii din Mehedinți, una, alta, dar el îi întrece pe toți. La cât de mult a furat ar putea intra în cartea recordurilor negative. Despre el se poate spune că este un adevărat primar hoț, un hoț de calibru greu, un om  care a știut să fure. Pare de necrezut, dar e adevărat, numai dintr-un singur „tun” dat, stabilit clar de instanță, fostul primar din Baia de Aramă, Rafael Dunărințu, a furat aproape 50 de miliarde de lei vechi, fonduri europene de la APIA! Suma exactă este de 4.894.847,05 lei! Acum hoțul are sechestru pe tot!  

Fostul primar din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, Rafael Ionel Dunărințu, care se află în prezent după gratii pentru ispășirea unei pedepse  de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiunea de instigarea la furt de arbori din domeniul forestier, va face pușcărie „ca Berilă” întrucât a mai primit două condamnări cu executare, în alte două dosare penale, ce s-au judecat timp de peste 3 ani de zile, pe fond, la Tribunalul Mehedinți. Este vorba despre o condamnare cu executare de 1 an de închisoare pentru complicitate la fals intelectual în formă continuată și de o condamnare cu executare de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave. Deci fostul primar are 3 condamnări în 3 dosare diferite. Concret, pe scurt, în primul dosar a ras ilegal o pădure de peste 300 metri cubi de lemne din zonă, în al doilea dosar penal și-a băgat pe soția Mihaela într-o combinație penală ca să obțină ilegal fonduri europene de la AFIR Mehedinți, acea așa-zisă măsură 141, valoare 40.000 de euro, instalarea tinerilor fermieri, însă povestea s-a încheiat și cu o condamnare de 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru consoarta lui, dar și cu trimiterea în judecată a unor salariați de la AFIR Mehedinți într-un dosar disjuns. Cel de-al treilea dosar penal în care Rafael Dunărințu a fost condamnat în primă instanță pentru că a obținut ilegal fonduri europene de la APIA Mehedinți pentru terenuri și animale, așa-zisa subvenție, profitând de ajutorul unui medic veterinar și de lipsa de vigilență, neștiința sau poate chiar complicitatea unor salariați de la APIA Mehedinți! Ei bine din acest dosar penal reiese că fostul primar Rafael Ionel Dunărințu a furat bani de la APIA, fonduri europene, în valoare de 4.894.847,05 lei, adică aproape 1 milion de euro sau cum se spune în popor aproape 50 de miliarde de lei vechi!!! Acest lucru este stabilit clar de către o instanță de judecată de la Tribunalul Mehedinți, mai exact hotărârea numărul 79/2020: „În baza art. 25 C.p.p., rap. la art. 397 C.p.p., Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Bucureşti şi obligă inculpaţii să plătească părţii civile după cum urmează: Obligă inculpatul Dunărinţu Rafael Ionel să plătească suma totală de 4.894.847,05 lei, reprezentând sprijin financiar acordat necuvenit în campaniile agricole 2009-2014, din care, în solidar cu inculpata Bălănescu Domnica pentru suma de 3.985.916,47 lei; în solidar cu inculpaţii Scorobete Ion şi Semen Nicolae Lucian pentru suma de 1.730.296,96 lei şi în solidar cu inculpata SC TRANS EXFOR pentru suma de 2.642.227,54 lei” se arată în hotărârea instanței.

Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie binecuvântat!
Primarul care circula numai cu o mașină personală de fițe, un bolid de lux, un BMW X6 alb, edilul ajuns acum pușcăriaș dar și hoț de talie mondială, căci a furat aproape 50 de miliarde de lei vechi, va trebui să dea înapoi tot ce a furat. În acest sens instanța de judecată a menținut în continuare sechestrul asiguratoriu pe toată averea primarului, inclusiv pe BMW-ul de lux cu care se dădea mare și arogant peste tot. Iată pe ce i s-a pus sechestru asigurator după cum reiese din hotărârea instanței de judecată: „Dispune menţinerea sechestrelor asiguratorii instituite prin Ordonanța din data de 11.06.2015 (volumul 16, filele 96-101) prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 4.757.676,07 RON, asupra bunurilor imobile (în cotă de 1/2) şi mobile, proprietatea inculpatului DUNĂRINȚU IONEL RAFAEL, după cum urmează: – imobilul constituit din teren extravilan în suprafaţă de 83.000 mp situat în comuna Balta din judeţul Mehedinţi, dobândit în data de 18.03.2013 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50288 a OCPI Mehedinţi din data de 27.03.2013; – imobilul constituit din teren extravilan în suprafaţă de 19.732 mp situat în oraşul Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi, dobândit în data de 30.08.2011 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50445 a OCPI Mehedinţi din data de 1.09.2011; – imobilul constituit din teren extravilan în suprafaţă de 30.000 mp situat în comuna Balta din judeţul Mehedinţi, dobândit în data de 23.05.2013 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50319 a OCPI Mehedinţi din data de 3.06.2013; – imobilul constituit din teren extravilan în suprafaţă de 30.000 mp situat în comuna Bala din judeţul Mehedinţi, dobândit în data de 23.05.2013 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50485 a OCPI Mehedinţi din data de 4.06.2013; – imobilele situate în sat Bîrâiacu, comuna Ponoarele, județ Mehedinți, cu cărțile funciare aferente, deschise la data de 25.09.2012 astfel: teren în suprafață de 1.229 mp conform C.F. 50266; teren în suprafață de 1.372 mp conform C.F. 50267; teren în suprafață de 1.105 mp conform C.F. 50268; teren în suprafață de 1.000 mp conform C.F. 50269; teren în suprafață de 1.000 mp conform C.F. 50270 și teren în suprafață de 1.000 mp conform C.F. 50271, – imobilul constituit din teren intravilan în suprafaţă de 1.500 mp situat în oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, dobândit în data de 20.03.2013 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50598 a OCPI Mehedinţi din data de 27.03.2013; – imobilul constituit din apartament situat în Baia de Aramă, str. Tudor Vladimirescu nr. 21, bl. Cooperativa Arta Populară, sc.1, et.2, ap.11, judeţ Mehedinţi, dobândit în data de 6.03.2012 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50074-C1-U9 a OCPI Mehedinţi din data de 7.03.2012, cu o valoare de achiziţie de 50.000 lei; – imobilul constituit din teren intravilan în suprafaţă de 4.880 mp pe care este amplasată o casă de locuit şi anexe, situat în oraşul Baia de Aramă, str. Republicii nr. 60, judeţul Mehedinţi, dobândit în 2006 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50889 a OCPI Mehedinţi în data de 6.02.2007; – imobilul constituit din casă de locuit situată în sat Bârâiacu nr. 51, com Ponoarele, jud. Mehedinți; – autoturismul marca BMW X6, an de fabricaţie 2009, culoare alb, cu seria de motor 25356984 şi seria de şasiu WBAFG01090L189991, cu numărul de înmatriculare MH 05 EUZ. Prin Ordonanța din 15.07.2015 (volumul 16, filele 209-214) s-a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 4.757.676,07 RON, asupra unor bunuri imobile, cu privire la care la data de 11.06.2015 a fost instituită măsura asiguratorie doar pentru cota de 1, precum și asupra altor bunuri imobile aflate în proprietatea inculpatului DUNĂRINȚU IONEL RAFAEL în cotă de 1/1, după cum urmează: – diferența de 1 din imobilul constituit din teren extravilan în suprafaţă de 30.000 mp situat în comuna Balta din judeţul Mehedinţi, dobândit în data de 23.05.2013 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50319 a OCPI Mehedinţi din data de 3.06.2013; – diferența de 1 din imobilul constituit din teren extravilan în suprafaţă de 30.000 mp situat în comuna Bala din judeţul Mehedinţi, dobândit în data de 23.05.2013 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50485 a OCPI Mehedinţi din data de 4.06.2013; – diferența de 1 din imobilele situate în sat Bîrâiacu, comuna Ponoarele, județ Mehedinți, cu cărțile funciare aferente, deschise la data de 25.09.2012 astfel: teren în suprafață de 1.229 mp conform C.F. 50266; teren în suprafață de 1.372 mp conform C.F. 50267; teren în suprafață de 1.105 mp conform C.F. 50268; teren în suprafață de 1.000 mp conform C.F. 50269; teren în suprafață de 1.000 mp conform C.F. 50270 și teren în suprafață de 1.000 mp conform C.F. 50271; – imobilul constituit din apartament situat în Baia de Aramă, str. Republicii nr. 21, bl. 21, sc.1, et.3, ap.15, judeţ Mehedinţi, dobândit în data de 6.05.2004 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50038-C1-U1 a OCPI Mehedinţi din data de 24.03.2005; – imobilul constituit din teren extravilan în suprafaţă de 2.172 mp situat în oraşul Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi, punct „Valea Oraşului”, dobândit în data de 7.11.2006 şi înscris în Cartea Funciară nr. 50890 a OCPI Mehedinţi din data de 24.07.2014”, se arată în hotărârea instanței.
Menționăm că în acest dosar penal judecat pe fond de Tribunalul Mehedinți, primarul Rafael Ionel Dunărințu a primit o condamnare de 6 ani și 4 luni de închisoare în regim de detenție după ce i s-a contopit și pedeapsa primită în dosarul de tăiere ilegală de arbori. Însă urmează acum judecata în apel la Curtea de Apel Craiova în dosarul în care a furat 50 de miliarde de lei vechi din fonduri europene de la APIA. Așa că până la o decizie finală inculpatul aflat în pușcărie Rafael Dunărințu beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica