luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Primarul Rafael Dunărințu, 4 ani de închisoare cu executare

Primarul din Baia de Aramă, Rafael Ionel Dunărințu, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, după ce, conform anchetatorilor, a pus la cale un jaf de pădure cu 4 oameni de încredere, angajați la firma lui forestieră pe care o conduce din umbră prin interpuși. Respectivii ,,băieți” au ras de pe suprafața pământului pădurea vizată și au vândut ilegal 345 metri cubi de lemne furate. După câțiva ani în care polițiștii de la IPJ Mehedinți au plimbat dosarul dintr-un sertar în altul, ancheta a fost preluată de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi. Dosarul instrumentat corect și rapid aici, sub coordonarea Parchetului Mehedinți, a ajuns la Tribunalul Mehedinți. Dunărințu și toți ceilalți inculpați din dosar au fost condamnați la închisoare. Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel. Primarul mai are un dosar trimis în instanță de DNA, în care este inculpat, sub control judiciar, pentru o fraudă de peste 4 milioane de lei subvenții din agricultură, bani din fonduri europene și din bugetul consolidat al statului. În acest dosar și un medic veterinar și 5 inspectori APIA Mehedinți riscă și ei să ajungă la închisoare.

Primarul din orașul Baia de Aramă, Rafael Ionel Dunărințu, a fost condamnat, zilele trecute, la 4 ani de închisoare cu executare de către o instanță de judecată a Tribunalului Mehedinți. Edilul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de tăiere de arbori din fondul forestier naţional. Alături de primar au fost condamnați la închisoare 4 dintre oamenii lui de încredere pe care îi lăsase să-i administreze firma personală de profil forestier, SC TRANS EXFOR SRL, pe care nu o mai putea reprezenta în acte. Este vorba Lucian Nicolae Semen, cumnatul primarului, condamnat la 4 ani și 10 luni de închisoare cu executare, Jugănaru Petruş Sorinel condamnat la 2 luni închisoare cu suspendare, Butaru Cristian condamnat la 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendare, Butaru Sorin Vasile condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare. Magistrații au mai dispus ca inculpata persoană juridică, SC TRANS EXFOR S.R.L, să fie pedepsită cu 20.000 lei amendă penală plus pedeapsa complementară a afișării hotărârii de condamnare pe o perioadă de două luni la sediul societății. Totodată instanța obligă, în solidar, inculpaţii Dunărinţu Ionel Rafael, Semen Nicolae Lucian, Butaru Cristian, Butaru Sorin Vasile şi inculpata persoană juridică, SC TRANS EXFOR S.R.L., la plata sumei de 39.108,45 lei. O altă obligație în sarcina inculpaţilor Dunărinţu Ionel Rafael, Semen Nicolae Lucian, Butaru Cristian, Butaru Sorin Vasile, Jugănaru Petruş Sorinel şi inculpata persoană juridică, SC TRANS EXFOR S.R.L., este să achite statului 12.000 lei cheltuieli judiciare, câte 2.000 lei, fiecare. Decizia Tribunalului Mehedinți nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Acuzațiile pentru care aceștia au fost condamnați, la prima instanță, sunt instigare la tăiere de arbori din fondul forestier naţional, instigare la furt de arbori din fondul forestier naţional, tăiere de arbori din fondul forestier naţional, furt de arbori din fondul forestier naţional, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

În anul 2013, primarul din Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu, avea în plan să amenajeze vizavi de sediul primăriei din localitate un cartier de locuinţe sociale şi un patinoar. Numai că pe terenul unde urma să construiască se afla o pădure de arbori din specia plop, pădure pe care tocmai o preluase primăria în proprietate de la Ocolul Silvic Baia de Aramă. În documentul respectiv se stipula clar că nu are voie să schimbe destinaţia acelui teren. Primarul a dispus însă tăierea acestor arbori, iar firma care a executat această lucrare este nimeni alta decât SC TRANS EXFOR SRL, firma la care el a fost administrator până când a devenit primar. Poliţia din Mehedinţi a demarat cercetările, dar din 2013 şi până în primăvara anului 2016 nu a reuşit să soluţioneze cazul, dosarul fiind plimbat de la un ofiţer la altul. Aşa se face că în data de 10 mai 2016, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi, care a dispus ca cercetările să fie efectuate de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La data de 4 octombrie 2016 ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mehedinţi, delegaţi în cauză, au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului localității Baia de Aramă şi a altor persoane, inculpate în acest dosar.

La data 14.09.2013, numitul D.I.R. a dispus ca firma la care fusese administrator cu puteri depline din anul 2004, de la înfiinţare, şi până în 2012, când devenise primar al oraşului, să taie ilegal, fără autorizaţie de exploatare emisă de Ocolul Silvic, arborii din pădurea publică a oraşului respectiv, rezultând un volum de 344,96 mc material lemnos, în valoare de 39.108,45 lei. Lemnul a fost comercializat ulterior către o altă societate comercială, în baza unor avize de însoţire a mărfii false în privinţa sortimentelor de lemn. Cu ocazia cercetărilor, au fost identificate cinci avize de însoţire a materialului lemnos emise de societatea comercială, întocmite în fals în sensul că datele înscrise nu corespundeau cu datele din registrele de evidenţe a intrărilor – ieşirilor materialului lemnos al unui depozit al firmei, de asemenea avizele nu erau înregistrate sau erau înregistrate cu încălcarea dispoziţiilor legale în evidenţa gestionară primară a depozitului. Prin aceasta s-a încercat să se ascundă faptul că societatea comercială deţinea o cantitate de masă lemnoasă de provenienţă nelegală şi, de asemenea, s-au evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, influenţându-se astfel determinarea impozitului pe profitul datorat bugetului de stat. Terenul pe care s-a realizat defrişarea se află în intravilanul oraşului şi era încadrat în categoria de folosinţă ,,teren forestier”, fiind supus respectării regimului silvic. Ca motivaţie infracţională se reţine faptul că primarul dorea demararea unor proiecte de amenajare pe acel teren a unui cartier de locuinţe sociale sau, după caz, a unui patinoar, parc sau a unei pârtii de schi”, se arată în comunicatul emis de Direcția Generală Anticorupție.

Alt dosar, acuzații privind o fraudă de peste 4 milioane lei

Primarul Dunărințu mai are un dosar la activ în care este trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene. Dosarul se află pe rol la Tribunalul Mehedinți în curs de finalizare. Primarul este acuzat că, ajutat de mai multe persoane, printre care un medic veterinar și funcționari APIA, a obținut pe nedrept peste 4 milioane și jumătate de lei subvenții din fonduri UE și din bugetul consolidat al statului.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2009 – 2014, primarul din Baia de Aramă, Ionel Dunărinţu a făcut, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cereri de sprijin pe suprafaţă folosind documente false sau inexacte, pe baza cărora a obţinut subvenţii din fondurile Uniunii Europene şi din bugetul consolidat al statului în sumă totală de 4.659.916, 37 lei De asemenea, în perioada 2011 – 2014, Dunărinţu a obţinut nejustificat, acţionând în aceeaşi manieră, subvenţii pe cap de animal/ovine în condiţiile în care nu a avut efectiv numărul de animale pentru care a solicitat sprijinul.

Procurorii susţin că Dunărinţu a fost ajutat de Domnica Bălănescu, medic veterinar, care a eliberat mai multe adeverinţe prin care atesta în mod mincinos că inculpatul deţinea un efectiv de animale cu mult mai mare decât cel existent în realitate, documente ce au fost luate în seamă la stabilirea deciziilor de plată.

Totodată, la îndemnul lui Dunărinţu, medicul veterinar a întocmit în fals două documente prin care s-a solicitat scăderea din exploataţia primului şi din Registrul Naţional al Exploataţiilor a 962 de oi, cunoscând că acestea nu au existat în realitate. În perioada 2011 – 2014, Bălănescu a decontat contravaloarea serviciilor prestate privind vaccinarea oilor lui Dunărinţu, deşi ştia că acesta nu deţinea în totalitate efectivele declarate şi înregistrate, cauzând un prejudiciu Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi în valoare de 9.975 lei. De un real ajutor inculpatului s-au dovedit şi 5 inspectori din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Mehedinţi, inculpați și ei în dosar, în prezent suspendați din funcții, care au fost desemnaţi să efectueze controale pe teren şi care la rândul lor aveau obligaţia să constate lipsa efectivelor de animale şi să propună excluderea inculpatului Dunărinţu Ionel Rafael de la plată. Acest lucru nu s-a realizat deoarece cei cinci inspectori au întocmit în fals procese – verbale de control în teren şi au atestat că efectivele de animale pentru care a fost solicitat sprijin existau în realitate. În acest mod inculpatul Dunărinţu Ionel Rafael a fost ajutat să nu fie exclus de la plata şi a obţinut în mod injust suma totală de 268.814.47 lei, reprezentând sprijinul pe cap de ovină, acordat din bugetul naţional precizează DNA.

În 19 august 2010 şi 18 septembrie 2011, Ion Scorobete, în calitate de viceprimar/primar interimar al comunei Zăvoi, şi Semen Nicolae Lucian, administrator al SC Trans Exfor SRL, au semnat şi ştampilat mai multe documente (situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie etc.) ce priveau lucrări de întreţinere făcute pe terenul arendat de către Dunărinţu, în condiţiile în care niciodată lucrările respective nu au fost executate. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal cu sumele de 485.197,59 lei, respectiv 3.536,45 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mehedinţi.

Martor în dosarul ,,Prostituate pentru Vipuri”

Primarul Rafael Dunărințu a mai fost vedetă media când s-a susținut că a gonit cu mașina după o tânără care i-ar fi făcut poze indecente cu telefonul mobil. Fata, o frumoasă brunetă din Gorj, s-a urcat în mașina ei și a demarat în trombă, iar primarul s-ar fi luat după ea cu mașina să o convingă să șteargă poza sau pozele din telefonul ei mobil. Numai că la un moment dat, urmărirea s-a soldat tragic. Fata a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. În urma accidentului, tânăra a decedat. Deocamdată nimeni nu este suspect în acest dosar de omor. Și nu există dovezi clare, probate, că primarul a gonit-o cu mașina pe fată. Însă indicii clare că cei doi se cunoșteau sunt. Primarul Dunărințu, în împrejurări numai de el știute a ajuns și martor în dosarul ,,Prostituate pentru Vipuri” , dosar instrumentat de DIICOT Mehedinți.

Alături de el, în dosar sunt implicați ca martori foarte mulți oameni importanți din județ, cum ar fi directori, politicieni și oameni de afaceri. Mulți dintre acești bărbați pofticioși și dornici de a ,,relaționa” cu fetițe sunt cum se spune în popor ,,porci bătrâni”, oameni cu părul alb, trecuți de foarte mult timp de prima tinerețe.

Cu ceva timp în urmă, primarul Rafael Dunărințu, ajutat de niște funcționari, și-a sprijinit soția să obțină ilegal 40.000 de euro printr-un proiect ce viza instalarea tânărului fermier. În acest dosar soția primarului a primit o condamnare de un an și jumătate de închisoare, cu suspendare, decizia fiind cu recurs, iar primarul și funcționarii respectivi sunt judecați separat într-un dosar disjuns din această speță.

Politica