Show cu «aleşii» doljenilor

Redactia

Consilierii judeţeni s-au întrunit, ieri, în şedinţa ordinară pe luna în curs. Ordinea de zi a fost una mai lejeră decât de obicei. Consilierii au avut de votat unele alocări financiare, iar preşedintele Consiliului Judeţean Dolj le-a explicat că în acest moment la nivelul judeţului sunt în derulare investiţii de peste o sută de milioane de euro ce trebuie finalizate până în decembrie 2015, investiţii pentru care sunt necesare şi cofinanţări din partea administraţiei doljene.
Consilierul judeţean (PDL) Marcel Marcea, ca de obicei, a avut mai multe întrebări la care a solicitat răspuns, în principal despre necesitatea şi urgenţa alocării de bani. Au fost însă două momente care s-au evidenţiat.

Problema «von Fifor»

Marcel Marcea i-a cerut managerului Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, să schimbe imaginea de pe pagina de intrare pe site-ul instituţiei, adică mesajul fostului director, acum senator, Mihai Fifor.

Poate vă uitaţi şi dumneavoastră pe site că de vreo doi ani de zile este tot domnul Fifor pe prima pagină şi nu mai e director acolo. Ca fapt divers.
Marcel Marcea

Răspunsul lui Ridiche a fost hilar:
Dacă vă uitaţi cu atenţie pe site-ul  muzeului, acolo nu mai scrie “Manager prof.dr. Mihai Viorel Fifor” ci scrie numai “prof.dr. Mihai Viorel Fifor”. Şi nu cred că este o problemă având în vedere câte a făcut pentru Muzeul Olteniei în perioada 2005-2012. Un text din partea dânsului poate fi pus pe site-ul instituţiei.
Florin Ridiche, manager Muzeul Olteniei

Nemulţumit de răspuns, Marcea  a continuat: Domnule director, singurul personaj de pe site-urile muzeelor din România, faţă este baronul von Brukenthal. În rest, suntem singurul muzeu care avem figură, aşa, de un contemporan de-ăsta. Domne, mai uşor cu figurile, cu cultul personalităţii.

Deci aveţi ceva cu Von Fifor”, a intervenit în glumă Ion Prioteasa, auditoriul izbucnind în râs.

Marcea făcut K.O. de Nicoli

Un alt moment remarcabil al şedinţei a fost acela în care Marcel Marcea a fost lăsat fără replică de directorul Parcului Industrial, Marin Nicoli.
Proiectul pe marginea căruia a avut loc schimbul de replici s-a referit la majorarea capitalului social al societăţii Parc Industrial Craiova SA, “aprobarea majorării prin aport în numerar cu suma de 300.000 lei cu emiterea a 3.000 de acţiuni cu valoarea nominală de 100 lei/acţiune”.

Domn’ preşedinte, eu dacă aş fi în locul dumneavoastră, când l-aş vedea pe domnul Nicoli, primul lucru pe care i l-aş zice ar fi: n-am! Pentru că domnul Nicoli vine tot timpul numai după bani. Ne cere trei miliarde astăzi. Da eu îl întreb pe domnul Nicoli altceva: domne, dar din surse proprii, din chirii, dumneavoastră cât încasaţi chirii lună de lună?
Marcel Marcea, consilier judeţean (PDL)

Directorul Parcului Industrial, Marin Nicoli, i-a explicat de ce este nevoie de aceşti bani:
Aţi avut venitul în buget, l-aţi aprobat. Avem un venit anual de 12 miliarde lei vechi şi, aşa cum ştiţi, toată această sumă se duce pe partea de mentenanţă a instalaţiilor pe care le avem şi pe salarizarea celor 37 de persoane pe care le avem acolo. Dumneavoastră aţi impus o chirie de 0,05 euro/mp în Parcul Industrial şi 1,1 euro pentru partea construită. Aceste venituri acoperă doar funcţionarea noastră pentru a asigura bunul mers al tuturor rezidenţilor din Parcul Industrial. Atât cei care utilizează vechea infrastructură preluată de la Avioane şi adusă la normalitate printr-un proiect al dumneavoastră, cât şi investiţiile greenfield ale investitorilor. Din surse proprii nu avem aceste venituri deoarece nu deţinem patrimoniu. Patrimoniul vă aparţine. Această ultimă contribuţie a dumneavoastră închide practic vechiul Parc Industrial. Noi am spus, şi trebuie să lămurim, faptul că relocarea reţelelor de utilităţi publice care, în mod nefericit, s-au găsit pe amplasamentul preluat, este o obligaţie a noastră în calitate de societate administratoare. Investiţia totală ne-aţi aprobat-o undeva la 12 miliarde, noi nu venim decât cu această solicitare de 300.000 lei, pentru că diferenţa o vom lua de la rezidenţii din Parcul Industrial, care, împreună cu noi, vor face efortul de realizare a investiiţilor greenfield. Este vorba de un proiect în care suntem parte cu dumneavoastră – Polul de competitivitate şi de investiţia ETI, pentru că am avut această neşansă să avem o instalaţie de 20 kv pe acest amplasament şi bineînţeles alte reţele publice aparţinând marilor furnizori de gaze şi apă.

Părând că nu a înţeles ceea ce s-a explicat, Marcea a continuat:
Pot să dau scris că nu vor fi ultimii bani ceruţi de cei de la Parcul Industrial pentru că au fost învăţaţi prost domne. Totul se duce pe salarii şi pe utilităţi. Dăm bani, dăm bani, dăm bani, domne dar mai faceţi nişte economii poate sunteţi prea mulţi salariaţi. Utilităţile, ce utilizăţi plătiţi domnule Nicoli că le refacturaţi mai departe celor din parc. Domne faceţi nişte economii, nu cheltuiţi toţi cei 12 miliarde. Cheltuiţi 9 miliarde şi din 3 miliarde pe care îi scoateţi, domne, faceţi şi dumneavoastră un mic efort. Nu tot timpul hai la Consiliul Judeţean, mărim numărul de acţiuni. Consiliul să dea bani, consiliul să dea bani. Şi dacă consiliul vă zice astăzi „nu am”?

Directorul Parcului Industrial a adus noi lămuriri, care au fost şi ultimele necesare.

Dacă zice acest lucru, înseamnă că, în calitatea sa de acţionar, nu acceptă ideea că acţiunile pe care le primeşte reprezintă contravaloarea banilor pe care îi primeşte, ceea ce înseamnă că banii nu se cheltuie, ci se transformă în acţiuni. Aceasta este garanţia faptul că aceşti bani sunt totdeauna disponibili în Consiliul Judeţean, în casierie, sub forma acţiunilor. În realitate, majorarea capitalului social nu înseamnă cheltuirea banilor, ci dobândirea de acţiuni. Noi din aceşti bani realizăm mijloace fixe care rămân pe loc şi sunt bogăţia Parcului în infrastructură. Avem un program ambiţios de peste un milion de euro din care contribuţia (CJ) nu este decât de 3 miliarde lei vechi. Avem nevoie de aceşti bani pentru că nu avem o altă sursă.
A conchis Marin Nicoli

În cele din urmă, Hotărârea a fost aprobată.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol