Examenul de Bacalaureat a continuat ieri cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică sau istorie. Dintre cei 1.470 candidaţi doljeni aşteptaţi la examen, 410 au absentat. Potrivit ISJ Dolj, nu a existat niciun eliminat la cea de-a doua probă a examenului. Cu toate acestea, unui candidat i s-a făcut rău în timpul probei, acuzând dureri puternice de stomac.
Un candidat din Dolj a fost nevoit să părăsească sala de examen, din cauză că acuza dureri puternice de stomac. Din păcate, medicul din unitatea de învăţământ în care elevul a susţinut cea de-a doua probă a examenului, a considerat că este necesar ca acesta să fie transportat de urgenţă la spital.
Alexandrina Năstase, inspector şcolar ISJ Dolj
Picaţii primei sesiuni spun că matematica le-a creat mari probleme, subiectele dovedindu-se a fi cu mult mai grele decât cele de la limba şi literatura română.
Nici istoria nu a fost pe placul candidaţilor, aceştia plângându-se, de asemenea, de dificultatea subiectelor pe care au trebuit să le rezolve.
A fost mai greu la matematică decât la română. Sigur o să pic, nu-mi fac mari speranţe că o să trec. Asta este, încerc din nou, la anul. Sper atunci să fie cu noroc.
A spus un candidat din Craiova
La istorie a fost ceva mai bine, însă colegii care au susţinut examenul la matematică au zis că a fost foarte greu. Sper să iau un cinci, dacă nu mai sunt şanse şi în anii următori.
Ne-a mărturisit o tânără
Gorj: 212 nu s-au prezentat la examen
Un număr de 212 elevi au absentat miercuri de la proba obligatorie de profil a sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, potrivit agerpres.ro. La această probă s-au înscris 835 de elevi, dintre care s-au prezentat 623, cei mai mulţi susţinând examenul la Matematică. Pe parcursul probei, nu s-au înregistrat incidente de fraudare a examenului.
Examenul s-a desfăşurat în cinci centre de examen, iar lucrările vor fi corectate în două centre de evaluare. Aproximativ 1.600 de absolvenţi de liceu s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, dintre aceştia 1.129 fiind din promoţia curentă, iar 449 sunt din promoţii anterioare. La sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat, promovabilitatea în judeţul Gorj a fost de aproximativ 60%. Anul acesta, dintre cei aproximativ 4.900 de absolvenţi de liceu din anul şcolar 2013-2014, doar 3.677 s-au înscris la sesiunea din vară a Bacalaureatului, restul de aproximativ 1.200 de elevi renunţând la susţinerea examenului din diverse motive.
Vâlcea: 500 candidaţi au susţinut examenul la matematică
720 de absolvenţi de liceu din judeţul Vâlcea s-au înscris la proba obligatorie a profilului, la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2014. Dintre aceştia, peste 500 au dat examen la Matematică. Cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2014, sesiunea de toamnă, s-a desfăşurat fără incindente în cele trei centre de examinare din judeţul Vâlcea.
Niciun candidat nu a fost dat afară din examen pe motiv că ar fi încercat să copieze, iar toţi cei care nu au ştiut să rezolve subiectele au ieşit din săli în jurul orei 10.30. Ca şi în vară, proba scrisă la matematică le-a dat bătăi de cap multor candidaţi de la unităţi de învăţământ cu profil tehnologic precum Grupul Şcolar Oltchim, Grupul Şcolar “Căpitan Nicolae Pleşoianu”, “Henri Coandă” sau “General Magheru”.
Mulţi dintre tinerii care au susţinut examen au consideră că subiectele au fost mai dificile decât cele din vară. În total, 1114 absolvenţi de clasa a XII-a din judeţul Vâlcea s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Peste 600 de candidaţi au susţinut luni proba scrisă la limba şi literatura română, iar alte câteva sute de absolvenţi vor da examen scris, vineri, la biologie, geografie, logică, fizică sau chimie.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru elaborarea lucrării scrise, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.
Pentru probele scrise la disciplinele “Matematică” şi “Geografie”, candidaţii pot să utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi. Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele “Anulat”, se semnează.
Potrivit metodologiei de Bacalaureat, după ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini.
Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi.
După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini. La expirarea celor trei ore acordate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
Dintre cei 36.228 de absolvenţi de liceu aşteptaţi, la nivel naţional, la examen, 31.845 au susţinut examen la matematică şi 4.383 la istorie, potrivit Ministerului Educaţiei.
Angajatorii, stimulaţi financiar să angajeze şomerii
Mulţi dintre nepromovaţii primei sesiuni a examenului de Bacalaureat, din judeţul Dolj, nu s-au prezentat pe motiv că nu au nevoie de diploma obţinută în urma examenului maturităţii. Astfel, absolvenţii de liceu care nu au promovat Bacalaureatul îngroaşă rândul şomerilor. Şi pentru a veni în sprijinul lor, autorităţile au anunţat că angajatorii vor primi, lunar, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă de bani.
Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat: o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul pesoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele menţionate anterior pe o perioadă de 18 luni.
Angajatorii care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 18 luni.
Încadrarea în muncă a şomerilor peste 45 ani sau a şomerilor părinţi, unici susţinatori ai familiilor monoparentale
Totodată, cei care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap
Angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, beneficiază lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin doi ani.
Încadrarea în muncă a şomerilor care mai au cinci ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare
Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
În prezent, valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, stabilită potrivit legii este de 500 ron.

