Ultimele pregătiri pentru repornirea Combinatului Celrom din Severin

Redactia

Combinatul de celuloză şi hârtie ,,Celrom”  din Severin va fi repornit în circa 3 luni de zile după terminarea unor finisaje  şi îmbunătăţiri la Maşina de Hârtie. Toate acestea ne-au fost dezvăluite în premieră de către liderul sindical Gheorghe Talianu, omul care a crezut până în ultima clipă că nu se va alege praful de această unitate comercială etalon a industriei mehedinţene.

Vreau să vă spun că aproape am înlocuit totul în fabrică şi de asta vă veţi convinge cu toţii la inaugurare când va fi invitată toată presa. Patronul Costi Izvoranu nu vrea să spună dar eu estimez că pe lângă cei 10 milioane de euro cu care a cumpărat combinatul a mai investit în jur de 6 milioane  de euro în retehnologizare. Să ştiţi că nu este supărat ci din contră. Este bucuros şi mulţumit că a pus pe roate ceva performant. Suntem cu pregătirile pe ultima sută de metri. În prezent montăm un cazan de aburi pe deşeuri lemnoase, nu pe gaze, nou nouţ, care va produce mai mult decât ne trebuie. Vom avea un excedent pe care l-am putea folosi pentru oraş. Înainte, pot confirma  cei care ştiu, combinatul Celrom dădea căldură pentru zona CET a oraşului. E o chestiune care poate fi fructificată atât în beneficiul unităţii cât şi al municipalităţii şi va trebuie discutată. Căci noi mai avem 2 cazane mai mici,  funcţionale  deja, pe gaze. În rest mai avem ceva finisaje şi îmbunătăţiri la Maşina de Hârtie, considerată inima combinatului.
Ne-a declarat liderul sindical Gheorghe Talianu  

Acesta ne-a spus că în prezent la Celrom lucrează circa 300 de persoane care îşi primesc salariile la zi, în pofida faptului că unitatea ,,încă” nu produce.

Estimăm că în circa 3 luni de zile vom reporni Celromul şi până atunci pe lângă cei 300 de salariaţi vom mai avea un nou val de angajări. Vă informez cu onestitate că cei 300 de angajaţi îşi primesc salariile la zi chiar dacă nu producem nimic deocamdată. Dar când vom reporni Combinatul vom scoate noi pârleala cum se spune. Vă garantez că nu ne prinde iarna cu combinatul nerepornit.
Ne-a mai declarat liderul sindical Gheorghe Talianu

Patronul a închiriat o hală unor japonezi

Talianu ne-a mai dezvăluit că a discutat cu patronul Costi  Izvoranu şi despre înfiinţarea unui sindicat iar acesta nu s-a împotrivit.

Încă nu e făcut sindicatul dar patronul ne-a spus că nu are nimic împotrivă. Eu sunt de părere că sindicatul trebuie să se implice alături de patronat ca treaba să meargă bine, să ne meargă bine la toţi.  Poate că mă repet dar patronul mi-a zis că în privinţa angajărilor  nu vrea să-i băgăm pe gât toate leprele. Ştiţi că pe timpul lui Ceauşescu aveai milă de un muncitor beţivan că se spunea că are şi el copii de crescut. Se trecea cu vederea şi la salariatul puturos. Acum nu mai merge. Patronul a băgat 10 milioane de euro să cumpere combinatul şi alte 6 milioane de euro în retehnologizare. Şi vrea seriozitate. Cine e serios şi competent va fi angajat cu salariu motivant. Cine nu, la revedere!
A  mai spus Gheorghe Talianu

Singurul combinat de celuloză şi hârtie din ţară şi poate chiar din Europa adus pe butuci pe când statul era acţionar şi-a revenit din moarte clinică după ce a fost cumpărat  cu 10 milioane de euro de către omul de afaceri severinean Costi Izvoranu. Investitorul a mai pus la bătaie încă 6 milioane de euro pentru retehnologizare, aducând din străinătate utilaje performante şi de ultimă generaţie.

Combinatul  aşa cum a fost construit de comunişti se întinde pe o suprafaţă de circa 45 de hectare însă patronul Izvoranu a concentrat noile secţii pe o suprafaţă mult mai mică. Restul construcţiilor, vechi, au fost dărâmate pentru a nu se mai plăti impozit degeaba pe ele. În aceste condiţii patronatul doreşte ca o bună parte din acest teren , pe care  nu mai este construit nimic, să-l închirieze sau să-l vândă.

De precizat că o  locaţie de pe  terenul  combinatului ,,Celrom”  a fost închiriată  unei firme  japoneze  de cablaje auto care a anunţat că va creea în jur de 400 de locuri de muncă. Deja au avut loc şi interviurile de angajare pentru o parte din personalul necesar .

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol