Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea

Redactia

La data de 04 iulie a.c., poliţiştii au fost înştiinţaţi cu privire la faptul că pe numele lui V. Gheorghe, de 36 de ani, din oraşul Bălceşti, s-a emis de către Judecătoria Craiova, mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Magistraţii au reţinut în sarcina acestuia comiterea mai multor furturi şi infracţiuni cu violenţă, având de executat un rest de pedeapsă de 5 luni.

Astfel, în baza mandatului poliţişti au procedat la reţinerea condamnatului care a fost transportat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, urmând a fi depus ulterior la Penitenciarul Craiova în vederea punerii în executare a pedepsei privative de libertate.

IPJ  VÂLCEA

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol