Echipa feminină de handbal SCM Craiova s-a reunit ieri dimineaţă la Sala Polivalentă din Bănie, iar seara aveau programat primul antrenament în vederea abordării în condiţii cât mai bune a noului sezon competiţional din Liga Naţională.
La prima strigare au fost prezente 13 jucătoare: Ionica Munteanu, Andreea Ianaşi, Carmen Ilie, Cyntia Tomescu, Cătălina Cioaric, Cristina Florica, Aneta Pârvuţ, Roxana Han, Ana Maria Apipie, Anca Amariei, Ana Maria Lazăr, Marian Chelan, Mădălina Bonea. Mihaela Tivadar va veni astăzi, cel mai probabil, iar Mirela Paşca va mai întârzia câteva zile.
Pârvuţ, Tomescu şi Bonea, primele noutăţi
Antrenorul principal al handbalistelor din Bănie, Aurelian Roşca, s-a arătat optimist că va avea un lot competitiv pentru noul sezon.
Este un început de drum al echipei noastre, ne-am reunit cu 13 jucătoare, dar avem şi două sportive învoite, Mihaela Tivadar şi Mirela Paşca, acestea urmând să revină în zilele următoare. Sper să se rezolve problema cu Snopova şi vrem să întărim linia de nouă metri, iar în următoarea săptămână să putem să definitivăm un transfer, să aducem o jucătoare din România sau din străinătate, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul pe care îl vom stabili pentru sezonul viitor. Va veni Ana Maria Tănăsie care acum este la lotul de tineret, Aneta Pârvuţ, Tomescu, pe postul de pivot, Alexandra Georgescu, jucătoare de perspectivă de la Ploieşti, care a terminat clasa a 12-a şi vom căuta o variantă locală pentru postul al treilea de portar, şi s-a alăturat şi Bonea, de la Centrul de Excelenţă, care este craioveancă. Joldeş, Pătuleanu şi Nicoleta Dincă au decis să nu-şi prelungească înţelegerea cu noi.
A afirmat Aurelian Roşca
Roşca, optimist
Tehnicianul craiovean speră ca echipa să aibă un obiectiv îndrăzneţ şi poate chiar să se claseze în prima jumătate a clasamentului, mai ales că obiectivul nu a fost micşorat faţă de sezonul trecut.
Suntem încrezători, dar obiectivul se va stabili în momentul în care vom avea toate transferurile făcute, astfel încât să începem bine perioada de pregătire. Trebuie să ne gândim la un obiectiv îndrăzneţ, dar, totodată, realizabil. Va fi un campionat foarte greu, sunt două echipe care s-au întărit foarte mult, CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare, Braşovul şi-a păstrat aceeaşi garnitură de anul trecut, Brăila a adus jucătoare din Rusia şi cred că va fi un campionat foarte puternic şi dinamic.
A mai precizat Roşca
Sportivele din Bănie se vor pregăti pe plan local şi vor participa la unele turnee amicale.
Ne vom pregăti în Craiova şi vom pune accent pe turnee de pregătire, unul la Cluj, unul la Braşov şi ultimul – în Bănie. Am înţeles că este un buget la fel ca şi cel de anul trecut şi sperăm să îl gestionăm foarte bine şi să nu ajungem la final de sezon cu datorii sau să mărim acest buget.
A mai spus Roşca
Una dintre jucătoarele cu experienţă din lot, Roxana Han speră ca probleme din cadrul clubului să dispară şi echipa să aibă un sezon mai bun decât cel precedent.
Au fost unele probleme din punct de vedere organizatoric, am făcut programul şi am înţeles că avem susţinerea primăriei. Au venit unele jucătoare noi, dar se încearcă şi aducerea altora şi în funcţie de asta se va stabili şi obiectivul. Sper să fim cât mai sus în clasament şi să fim sănătoase.
Roxana Gatzel Han
Programul turului sezonului 2013/2014 Ligii Naţionale pentru SCM Craiova:
Etapa I: SCM Craiova – HCM Baia Mare;
Etapa a II-a: HCM Roman – SCM Craiova;
Etapa a III-a: SCM Craiova – HCM Râmnicu Vâlcea;
Etapa a IV-a: CSM Bucureşti – SCM Craiova;
Etapa a V-a: SCM Craiova – Dunărea Brăila;
Etapa a VI-a: HC Zalău – SCM Craiova;
Etapa a VII-a: SCM Craiova – Unirea Slobozia;
Etapa a VIII-a: “U” Jolidon Cluj – SCM Craiova;
Etapa a IX-a: SCM Craiova – Mureşul Târgu Mureş;
Etapa a X-a: SCM Craiova – CSM Ploieşti;
Etapa a XI-a: Cetate Deva – SCM Craiova;
Etapa a XII-a: SCM Craiova – Neptun Constanţa;
Etapa a XIII-a: Corona Braşov – SCM Craiova.
Programul prima etape:
SCM Craiova – HCM Baia Mare
Dunărea Brăila – Mureşul Târgu Mureş
HC Zalău – SCM Bucureşti
Unirea Slobozia – HCM Râmnicu Vâlcea
“U” Jolidon Cluj – HCM Roman
CSM Ploieşti – Corona Braşov
Cetate Deva – Neptun Constanţa.





