Şi-a condus prietenii spre moarte

Redactia

Accident tragic la Olt, sâmbătă noaptea, în zona Staţiei de Epurare Slatina. După ce au petrecut până târziu în noapte la un local, doi tineri şi-au găsit sfâşitul în drum spre casă. Maşina în care se aflau a căzut în râul Olt. Doar şoferul, o tânără fără permis, a reuşit să se salveze.
Fata, Simona Lixăndroiu, de 20 de ani, din Slatina urma să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere, însă la insistenţele iubitului ei, Cristian Nastasia, de 20 de ani, a acceptat să conducă maşina pe drumul spre casă. Lipsa experienţei la volan şi carosabilul umed au dus la producerea tragediei. Tânăra a pierdut controlul volanului, a intrat într-un parapet şi a plonjat cu maşina în râul Olt.

Din primele cercetări, s-a stabilit că L. Simona, de 20 ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Slătioara, fără a deţine permis de conducere, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu parapetul de protecţie al barajului, căzând în râul Olt.
Au precizat reprezentanţii IPJ Olt

Tânăra a fost singura care a reuşit să scape şi a cerut ajutorul unui trecător. Acesta a sunat la 112. Echipajele ISU Olt au ajuns imediat la faţa locului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt a fost anunţat în această noapte, în jurul orei 01.00, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă-112, despre producerea unui accident rutier pe barajul râului Olt, în zona staţiei de epurare a oraşului Slatina. În urma evenimentului, autoturismul implicat s-a răsturnat în râul Olt, în interiorul acestuia aflându-se trei persoane, două de sex masculin şi una de sex feminin. Tânăra, în vârstă de 20 de ani, a reuşit să iasă din autoturism şi a cerut ajutor unui bărbat care trecea prin zonă, iar acesta a anunţat evenimentul la 112. La faţa locului s-au deplasat în cel mai scurt timp un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere, prevăzută cu cabestan, un autocamion, o barcă pneumatică cu motor şi grupa operativă, condusă de Inspectorul Şef al ISU Olt – domnul Colonel Marian PICĂ.
Au afirmat reprezentanţii ISU Olt

Tânăra a fost dusă de echipajul SMURD la UPU Slatina. Era conştientă, agitată şi prezenta tahicardie şi excoriaţii la membrele superioare, în zona mâinilor. Pacienta a fost transportată la UPU Slatina.
Cei doi pasageri care se aflau în maşină, iubitul şoferiţei şi un băiat de 17 ani, au fost însă găsiţi fără suflare.

Vehiculul a fost găsit, cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor, răsturnat, la aproximativ şase metri de mal, adâncimea apei fiind de peste 5 metri. În interiorul acestuia a fost găsit, din păcate, decedat, un bărbat de 20 de ani, din comuna Teslui. Cea de-a două persoană nu a fost găsită în maşina avariată, pentru căutarea acesteia fiind solicitat sprijinul echipei de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi. În jurul orei 08.00, salvatorii de la ISU Mehedinţi au ajuns la locul evenimentului şi au început acţiunile de căutare. La ora 09.20, trupul neînsufleţit al tânărului, în vârstă de 17 ani, tot din comuna Teslui, a fost găsit de scafandri.
ISU Olt

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele fetei pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis. Procurorii au decis să o cerceteze în libertate.

Accident şi la Craiova

Un bătrân de 83 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce un şofer neatent l-a lovit în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul.

La data de 25.04.2014, ora 12.00, G. OVIDIU, 43 de ani, din Craiova în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul proprietate personală, pe o aleea de acces pe Calea Bucureşti, l-a accidentat grav pe G.GHEORGHE, 83 de ani, din Craiova care se deplasa pe partea carosabilă.
IPJ Dolj

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol