În cadrul festivalului Shakespeare, au avut loc ateliere de teatrologie. Teatrologia este disciplina care se ocupă cu istoria, teoria, estetica şi critica spectacolului, cu literatura dramatică, precum şi cu organizarea şi conducerea teatrelor.
Studenţii de la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică ( UNATC) Bucureşti, au venit la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova să vizioneze piesele lui Shakespeare pentru ca apoi acestea să constituie tema lor pentru orele de teatrologie. Aceste ateliere îi sprijină pe studenţi să devină viitorii specialişti de teatru, îi formează ca teatrologi. Seminariiile au fost mult mai interesante mai ales că s-au ţinut de către Ian Herbert, critic de teatru din Marea Britanie.
Acesta a fost ca un mentor pentru aceştia, le-a dat ca temă să îşi spună punctul de vedere cu privire la piesa Richard III, pusă în scenă de către două trupe distincte, respectiv AM Production, în colaborare cu National Arts Festival şi Market Theatre din Cape Town, Africa de Sud şi Teatrul Naţional din Beijing, China. Cele două reprezentări teatrale au fost comentate de către studenţi, de la cele mai mici detalii, costumele, aspectul fizic al actorilor sau care dintre cele două spectacole a fost mai reuşit în viziunea fiecăruia.
Noi studiem teatrologie, management cultural şi marketing la UNATC, Bucureşti şi seminarul acesta este cu Ian Herbert, unul dintre cei mai importanţi critici din Marea Britanie, este o oportunitate pentru noi să ne întâlnim la Craiova cu domnul Ian Herbert, ni se dă o temă punctuală, cum a fost azi, să comparăm cele două companii din China şi Africa de Sud, discutăm piesele, ne argumentăm părerea, mai şi publicăm. Mi-a plăcut mai mult Africa de Sud, deoarece a fost mai european, mai apropiat de noi. Eu aş merge pe cercetare şi management cultural, încă nu m-am hotărât.
Lavinia Şerban, studentă anul II, UNATC Bucureşti
Studenţii din Bucureşti au poposit la Craiova pentru a învăţa cât mai mult din arta teatrală, cu precădere de la un specialist în domeniu.
Mă ajută din mai multe puncte de vedere acest seminar, întâlnirea cu domnul Ian Herbert mă ajută foarte mult deoarece este un specialist în critica de teatru, discutăm despre ce se întâmplă în spectacole, ce înţelegem, ce e bine şi ce nu, sunt în anul III. Eu o să merg pe manageriat cultural şi teatru radiofonic.
Loredana Goagă, studentă anul III, UNATC Bucureşti
–––––
Festivalul Shakespeare continuă astăzi cu următorul program:
ora 9.00 – Teatrul Naţional Craiova, Bibliotecă
ATELIER DE TEATROLOGIE
realizat în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru şi Departamentul de Teatrologie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti
coordonator: conf. univ. Carmen Stanciu
ora 10.30 – Foaierul Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova
Lansări de carte
DE CE SURÂDE SHAKESPEARE? de Dan Vasiliu
ora 19.00 – Teatrul ,,Ariel” din Râmnicu Vâlcea
RICHARD III
spectacol prezentat de AM Production, în colaborare cu National Arts Festival şi Market Theatre din Cape Town (Africa de Sud)
regia: Fred Abrahamse
ora 19.00 – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB Bucureşti
MIRANDA
spectacol prezentat de Teatrul Municipal din Vilnius (Lituania)
regia: Oskaras Korsunovas
ora 20.00 – Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ
spectacol prezentat de Compania ,,Propeller” din Marea Britanie
regia: Edward Hall
ora 22.30
DECERNAREA PREMIULUI INTERNAŢIONAL SHAKESPEARE, ediţia a IV-a
PROFESORUL EMERIT STANLEW WELLS (Marea Britanie)




