Acţiuni pe bandă rulantă pentru prevenirea delicvenţei juvenile

Redactia

Siguranţa în unităţile de învăţământ, prevenirea victimizării minorilor, a delicvenţei juvenile, menţinerea ordinii publice şi îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar reprezintă preocupări primordiale ale poliţiei, în fiecare an şcolar. În vederea creşterii gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, în incinta şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, la nivelul judeţului Dolj au fost întocmite “Planul teritorial comun de acţiune pentru anul şcolar 2013 – 2014” şi  Sistemul cadru de asigurare a protecţiei unităţilor de învăţământ,  aprobate de Prefectul judeţului Dolj, care asigură aplicarea unitară a activităţilor ce se desfăşoară de reprezentanţii instituţiilor implicate, I.P.J. Dolj – coordonator, I.J.J Dolj, Gruparea  de  Jandarmi Mobilă Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, fiind creat totodată, cadrul optim de identificare şi rezolvare, în comun, a deficienţelor înregistrate în acest domeniu şi cuprinde măsuri concrete pentru realizarea acestui obiectiv.

În Craiova acţionează zilnic 15 patrule mixte poliţist-jandarm, la 21 unităţi şcolare

De asemenea, au fost întocmite Planurile Locale Comune de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar  din zona de competenţă a poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi secţiilor de poliţie urbană/rurală, cu unităţile de învăţământ preuniversitar.

Pentru creşterea climatului de siguranţă civică în zona unităţilor de învăţământ, structurile cu atribuţii în apărarea ordinii şi liniştii publice  au stabilit  responsabilităţile şi intervalul orar de acţiune pentru patrulele mixte poliţist – jandarm şi Poliţie locală. Astfel, pe  raza municipiului Craiova zilnic, (luni – vineri), în intervalul orar 12.00- 20.00, acţionează 15 patrule mixte poliţist–jandarm la 21 unităţi de învăţământ şi opt patrule de poliţişti locali în zona a 11 unităţi şcolare.  În trimestrul I 2014, la cele 601 unităţi de învăţământ  (170 în mediul urban şi 431 în mediul rural), au fost organizate şi s-au executat  în sistem integrat 188 acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile, dintre acestea 75 pentru prevenirea şi combaterea absenteismului, 36 pentru respectarea regimului circulaţiei rutiere şi 77 alte acţiuni. Cu ocazia activităţilor organizate au fost aplicate 236 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 şi nerespectarea de către agenţii economici  cu magazine amplasate în zona unităţilor şcolare, a prevederilor HG nr. 128/2004.
A declarat dr. Constantin Nicolescu, inspector-şef I.P.J. Dolj

Numărul infracţiunilor înregistrate în incinta unităţilor şcolare a fost diminuat

În ceea ce priveşte infracţionalitatea şcolară, au fost sesizate 16 infracţiuni, un minus de patru fapte (-20% faţă de trim. I 2013), dintre care 14 comise în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar (87,5%) şi două infracţiuni comise în zona adiacentă, 12 comise în mediul urban şi patru în mediul rural, cele mai multe infracţiuni comise în şcoli fiind loviri sau alte violenţe.  

În trimestrul I 2014, în unităţile de învăţământ preuniversitar şi zona adiacentă acestora nu au fost înregistrate evenimente deosebite, cu impact media. Cauze şi împrejurări favorizatoare identificate au constat în lipsa pazei şi a controlului acces la o parte dintre  unităţile de învăţământ; implicarea redusă din partea unor cadre didactice pentru supravegherea elevilor în timpul pauzelor şi minimalizarea comportamentelor predelictuale ale acestora; implicarea redusă  a poliţiştilor de proximitate în cunoaşterea şi aplanarea tuturor stărilor conflictuale dintre elevi şi a faptelor antisociale comise de aceştia, pe fondul tratării cu superficialitate a unor abateri comise de către elevi, în unele unităţi de învăţământ, de către cadrele didactice. De asemenea, în această perioadă poliţiştii au participat la 533 de şedinţe cu elevii, cadrele didactice şi părinţii şi au desfăşurat 488 activităţi în cadrul orelor de curs, care au vizat reducerea riscului de victimizare sau de implicare a minorilor în comiterea de infracţiuni.
A explicat dr. Constantin Nicolescu, inspector-şef I.P.J. Dolj

Doar 21,8% dintre şcolile din judeţ sunt asigurate cu pază

În trimestrul I 2014, în urma unei acţiuni organizate la nivelul judeţului s-a constatat o creştere a numărului de unităţi de învăţământ asigurate cu o formă de pază prevăzută de legislaţia în vigoare. Din totalul unităţilor de învăţământ care funcţionează în judeţul Dolj, numai 126 sunt asigurate cu pază, respectiv 21,8%. În mediul rural,  din cele 436 unităţi de învăţământ preuniversitar, sunt  asigurate cu pază doar 50, respectiv 11,4%. La 234 unităţi de învăţământ sunt asigurate sisteme de alarmă contra efracţiei şi de supraveghere video, respectiv 39%, în  mediul rural procentul fiind de doar 30%. Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi specifice de supraveghere şi dirijare a traficului rutier în zona intrărilor în unităţile de învăţământ pentru asigurarea fluenţei circulaţiei, fiind constituite în acest sens 14 patrule şcolare de circulaţie la nivelul judeţului Dolj.
Pentru eficientizarea activităţii de asigurare a protecţiei unităţilor de învăţământ preuniversitar, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic din judeţul Dolj, au fost propuse mai multe măsuri: adaptarea permanentă a dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică constituite şi creşterea eficienţei acestora în planul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în funcţie de evoluţia situaţiei operative din zona unităţilor de învăţământ, concomitent cu intensificarea activităţilor de pregătire atiinfracţională şi antivictimală a elevilor, precum şi menţinerea ordinii publice în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar în sistem integrat şi permanentizarea, pe raza municipiului Craiova, a celor 15 patrule mixte poliţist –jandarm şi opt ale Poliţiei Locale Craiova.

Activităţi pentru prevenirea accidentelor rutiere

Totodată, s-a propus organizarea de activităţi specifice pentru prevenirea accidentelor rutiere, inclusiv prin creşterea numărului patrulelor şcolare, dar şi acordarea sprijinului necesar conducerilor unităţilor şcolare în vederea instituirii măsurilor prevăzute de Legea nr. 333/2003R şi HG nr. 301/2012  şi informarea I.S.J Dolj şi autorităţilor publice locale cu privire la neajunsurile constatate, în vederea remedierii lor.
În plus, vor fi organizate acţiuni comune de către  I.P.J. Dolj, I.J.J Dolj, Gruparea  de  Jandarmi Mobilă Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj,  pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă civică în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, combaterea abandonului şi absenteismului şcolar, verificarea modului de executare a serviciului de către personalul de pază, în special realizarea controlului accesului în incinta unităţilor de învăţământ.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol