Sărbătorile în Oltenia vin mereu însoțite de tradiții și superstiții, indiferent de natura acestora. Una dintre sărbătorile care aduc o gamă largă de obiceiuri și semnificații este Boboteaza.
Botezul Domnului (Boboteaza) este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii și a apelor de forțele răului.
Boboteaza reprezintă, de fapt, sărbătoarea dedicată botezului Domnului în apa Iordanului. Această sărbătoare, a Bobotezei, mai este cunoscută și sub numele de „Epifanie”, „Teofanie”, „Arătarea Domnului” sau „Descoperirea cuvântului Întrupat”, după cum citează site-ul traditii-superstitii.ro.
În oltenia superstițiile și tradițiile despre Bobotează sunt variante și s-au păstrat de-a lungul generațiilor. Botezul cailor, păzitul fântânilor sau Mersul cu Urâţii sunt câteva dintre acestea. Gerul Bobotezei este o asociere directă cu sărbătoarea creștină, aceasta făcând referință la perioada considerată cea mai rece din an. În această zi, există tradiția conform căreia preoții sfințesc toate apele din care oamenii vor lua, mai apoi, pentru a stropi gospodăriile, casele și animalele, păstrând restul apei în sticle, pentru leac. În unele sate traversate de râuri există obiceiul ca preoții să arunce crucea în apa înghețată, iar tinerii curajoși au datoria de a o aduce înotând. Astfel de obiceiuri au loc în mai multe porturi printre care: Portul Calafat şi Portul Cetate.
În unele localităţi cum ar fi Moţăţei sau Băileşti localnicii aduc la biserică şi caii frumos ţesălaţi şi împodobiţi cu panglici şi ciucuri coloraţi, care, după slujba din lăcaşul de cult, împreună cu stăpânii lor, sunt stropiţi cu agheasmă de către preot (obiceiul este cunoscut sub numele de „Botezatul cailor”).
În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul Doljului, se mai păstrează obiceiul Păzitului fântânilor, obicei de peste an, cu dată fixă. Acesta se practică în satele Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.
Pe vremuri, la Păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16-20 ani. Acum participă copii, tineri şi bătrâni, iar de ceva timp şi femeile. Începând din după amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului; fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva „să spurce” apa. „Spurcatul” apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă, cenuşă, constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău; acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum, obiceiul se mai practică dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori; locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum… La fel şi jocul tradiţional, specific satelor din zona Dunării…
Cei surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. Uneori, pentru mai multă siguranţă, fântânile erau ferecate. Dacă totuşi fântâna era „spurcată”de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să o cureţe până la „ziuă” pentru ca dimineaţa apa să fie curată; în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu Iordănitul.
Un alt obicei care se petrece doar la Ciupercenii Noi în dimineaţa zilei de Sf. Ioan, pe lângă „Iordănit”, îl constituie „Bradul” frumos împodobit (de fapt crengi de pom) pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşează lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.
Sărbătorile de iarnă, odată cu Sf. Ioan, se încheie în majoritatea satelor şi comunelor judeţului Dolj.
Numai la Caraula, „Mersul cu Urâţii” va finaliza sărbătorile pe data de 8 ianuarie când, prin această localitate, „mascaţi” împreună cu lăutarii satului merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele întru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate. În această zi tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac „urâţi” şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici, de fapt încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de „urâţi”, luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască şi, într-o veselie generală muzica începe să cânte, se întinde hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele.
În ziua de Bobotează bătrânii spun că dacă vremea e frumoasă, atunci anul va fi bogat în pâine și pește, iar dacă vremea a fost rece, atunci după ieșirea cu „Iordanul” se va înmuia, iar dacă vremea a fost caldă, atunci se va înăspri.
Busuiocul – „sfânt și magic”
Busuiocul este planta care face parte constant atât din bucătăria oricărui gospodar, dar și din tradițiile de Bobotează. În primul rând acesta este folosit la sfințirea caselor, grajdurilor și curților, dar în același timp este nelipsit de sub perna celei care în noaptea de Bobotează vrea să-și viseze ursitul. Fetele nemăritate trebuie să fure o rămurică din mănunchiul de busuioc cu care preotul stropește și să o pună sub pernă, în noaptea dinaintea Bobotezei, iar fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, potrivit tradiţiei populare.
Imediat după Bobotează, pe 7 ianuarie, creștinii sărbătoresc SFÂNTUL IOAN sau Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut și l-a arătat mulțimilor pe Iisus Hristos. Momentul în care Mântuitorul a primit botezul este consemnat de toți cei patru evangheliști. Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza SFÂNTUL IOAN, cerând să fie și el botezat.
Tradiția spune că, pe 7 ianuarie, nu se consumă vin roșu, acesta amintind de martirajul SFÂNTULUI IOAN. În popor se spune că SFÂNTUL IOAN este protectorul pruncilor. Se spune că cine nu este vesel în această zi, va fi trist tot restul anului. În zonele de sud ale țării se crede că SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL este unul dintre sfinții cei mai apropiați de Dumnezeu.
Alexandru NICA
