„Religia, o frază de dânşii inventată, ca cu a ei putere să vă ţină-n jug…” – M. Eminescu
Acum ceva ani fiica mea a ales ca temă pentru lucrarea de licenţă „Femeia în Islam”. Oricât s-a străduit, oricât s-a documentat, a ajuns în impas fiindcă s-a împotmolit la înțelegerea subiectului, foarte vast, dar şi foarte „relativ”, adică interpretabil, de unde şi cinismul rezultatelor lui în societatea islamică, şi nu numai, de unde celebra afirmaţie: „Războiul al treilea mondial va fi religios sau nu va fi deloc”. Ştiind ea că eu atunci scriam volumul I al cărţii „Biblice, Dacice…”, o Istorie eseistică a Istoriei noastre, mi-a cerut sprijinul, dar nu m-am abţinut şi i-am spus că una e Biblia (cartea de căpătâi a religiei creştine – occidentale), şi alta e Coranul (cartea de căpătâi a religiei islamice – orientale). În fine, a luat Licenţa, iar eu m-am ales cu lecturi interesante, inclusiv Coranul, despre Islam (a doua religie a omenirii, după Creştinism). O primă concluzie pe care am tras-o atunci a fost aceea că Islamismul, prin Profetul său Mahomed şi Coran, spre deosebire de Creştinism, prin Iisus şi Biblie, e permisiv „interpretării” spre răul cel mai rău al anumitor categorii de oameni, un fel de Mein Kampf oriental pe termen lung, spre deosebire de Creştinism, care face asemenea „excese de interpretare” accidental – vezi grozăviile din timpul „Revoluţiei franceze”, care avea totuşi în spate Iluminismul.
Probabil că de asta a scris Eminescu versul din motto-ul de azi al editorialului meu. Bănuim că „dânşii”, inventatorii Religiei, sunt tocmai „cititori” de Coran şi Biblie din puterile terestre care-o folosesc cu un clar scop: „să vă ţină-n jug”. Bine (de fapt nu ştiu dacă e bine) că noi, deşi ne aflăm „la porţile Orientului”, dar şi la graniţa Occidentului, şi deşi suntem un popor religios, suntem „credincioşi de ocazie” întru Dumnezeu, şi credincioşi de fiecare zi în „alţi Zei”, mai puţin biblici ori coranici. „C-aşa-i românul…”, ştiţi bine asta!
În Istoria recentă „zeiţa” la care se-nchină în gând şi-n fapt tot românul e „Politica”, fără de care, deşi e „o curvă” depravată la noi (ce pleonasm!), nu se poate trăi, viaţa noastră, şi moartea noastră, „depend” de „coana politichie”. Care politichie e un Turn Babel, în care nu înțelegi nimic, şi când te aştepţi la ceva, te pomeneşti cu altceva, că-ți vine să-ți iei lumea în cap (vreo 5 milioane chiar şi-au luat-o – lumea în cap).
Despre „balamucul politic” la zi, nu am azi decât să-l citez, din nou, pe Argetoianu care, după un lung sejur în Apus, zicea: „La înapoierea mea din Italia am găsit la Bucureşti o atmosferă de casă de nebuni, în care se înjurau oamenii unii pe alţii, de dimineaţa până seara. Şi dacă ar fi fost numai atât! Dar pe lângă nebuni mai erau şi pungaşi!”. În toată ţara e la fel ca-n Bucureştii lui Argetoianu azi, cu precizarea că nebunia, înjurăturile şi pungăşiile au cuprins şi „clasa de jos”, compusă din veniţii la oraş(e) să-şi facă necesităţile în casă, şi să nu plătească, treaba președintelui Iohannis, că de-aia e preşedinte. Cât despre putere și opoziţie, adică despre „marii noştri oameni politici ai marilor partide”, n-am a zice decât atât:
– dacă pnl n-a regizat balamucul alegerilor interne, un partid pierdut, având soarta pnțcd cât de curând;
– ar trebui să se uite la mult huliţii usr-işti, care se ceartă în familie, în sufragerie…;
– psd face ce ştie: „mult zgomot pentru nimic(uri)”, vorba Marelui W.;
– aur se poartă ca o „şoşoacă în pantaloni” cu şlițul deschis…;
– singurii care sunt cu capul pe umeri, păstrându-şi orgoliul şi chibzuinţa, nu „pas cu pas”, ci permanent, sunt udmr-iştii, care-au ieșit din „troaca/trocul politic în interes propriu, interes pe care, când va veni timpul, îl vor deconta naivii pnl-işti. Pe Emil Constantinescu l-au învins „structurile”. Pe pnl-işti nu i-a învins „pandemia”, cum zice Ludovic Orban, ci naivitatea, ca să nu zic prostia.
