„…acei ce compun grosul de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheşeftarii de toată mâna… aflaţi pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, pe jeţurile de miniştri, fizionomii nespecializate, protoplasma de postulanţi care tratează totul cu egală suficienţă,… înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea celor productive, iată răul organic, puterea productivă a naţiei nu poate să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de organizaţie şi de civilizaţie străine, introduse cu grămada în ţara noastră,… iar mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara asta, pentru mită, capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii…” – Mihai Eminescu
Ca „scriitor la ziar”, ca jurnalist adică, provenit din tagma scriitorilor, am gândit că nu pot scrie ca ziariştii ziarişti, „istoricii clipei”, cum zice Cristoiu, cei care pun punctul pe i, fie el mare ori mic. Aşa că toată „jurnalistica” mea e „de direcţie”, cum zice D. Lupescu, adică de analiză a „fenomenelor umane” care se cheamă viaţă, fie ea socială, economică, politică, religioasă, medicală, culturală, etc., „tratându-le” eseistic, adică fără a avea pretenţia că sunt „specialist” în ele. Scriu deci despre „fenomene” de-o viaţă în rubrica „Raită prin viaţă”, în paralel cu scrisul cărţilor mele, dar nu mi-am închipuit că, evoluând involuând, „viaţa” mă va dezamăgi într-atât încât să zic „Degeaba”, şi voi simţi nevoia să nu mai scriu, nici la ziar, nici la cărţi. Dar vârsta aduce cu sine cumpătarea. Degeaba mă las de scris, cui foloseşte? Aşa că vom continua să dăm o „Raită prin viaţă” cât ne mai ţin curelele şi condeiul, mai ales că în „involuţia” ei în multe domenii, mai puţin cele tehnice care evoluează fulminant, viaţa omenirii rămâne foarte interesantă.
Dacă pe scumpele noastre plaiuri suntem la pământ cu viaţa economică şi socială, cu sănătatea, educaţia, sportul, suntem în al nouălea cer cu „politica”, mai ales de când, terminându-le pe toate ale guvernării, srl(i) câţu dădu drumu, după ce constată el însuşi în persoană că e şi un „mare om politic” al celui mai „mare partid”, la „marea câţâială”- o deşănţată destrăbălare politică cu aspecte cinice şi penale numită „alegeri interne ale pnl”. Acum eu nu ştiu dacă domnul prim-ministru s-a cerut el să fie şi preşedinte de pnl – scriu cu litere mici fiindcă, vorba lui Băse, pnl tu nici nu ştii cât de mic începi să fii! -, ori i-a cerut cineva, dar mi-e clar că, necunoscându-şi lungul nasului, şi nici limba română (sunt alegeri interne bre câţule – usr-iștii au înţeles asta) „a băgat strechea” în tot partidul, care partid, în mare parte, numai de „liberali” nu e populat, ci de oportunişti penibili. Nici măcar Ana Pauker şi Dej (Dej s-a dus la Stalin – şi ne-a costat enorm) n-au făcut asta. Asta înseamnă că de ideea că lupta pentru putere în România se dă între două doctrine – cea liberală (prin noi înşine), şi cea social-democrată (pentru noi înşine), s-a ales praful şi pulberea istoriei, în dauna clară şi dureroasă a poporului român, despre care, sigur, ambele partide, prin liderii lor, cred, asemeni „tovarăşei”, „nu-i merită”. Ţiganiadă modernă adevărată ce mai!
Asta-mi aminteşte de expresia „dă-i românului un scaun/o „foncţie” şi-l vezi cum se schimbă (în rău)”, indiferent de nivelul puterii. Deunăzi, Şeicaru, fost preşedinte (ilegal) de Asociaţie de proprietari vreo douăzeci de ani, perioadă în care a luat multe decizii ilegale, mă opreşte şi-mi zice: domne, de când am plecat eu (de fapt a fost revocat de AG) nu merge treaba (de unde-o şti?), pe dumneata te credeam deştept, dar nu eşti, de ce nu faci aşa şi aşa? Păi e ilegal, zic eu. Lasă-mă domne cu legea, eu cât am fost n-am respectat nicio lege băăă, ce ştii tu, nu ştii nimic… o oră m-a docănit cât nu sunt eu de deştept că respect legea ca fraierul, şi cât e el de deştept că n-o respectă… şi-a plecat din uşă-n uşă la câţiva proprietari din asociaţie, în „campanie”, cu aceeaşi placă să-l „aleagă” pe el imediat în locul „ăstuia” care respectă legea, sau să-i facă lui altă „asociaţie”, că ştie el cum se conduce acea asociaţie… Culmea e că vreo câţiva proprietari au venit a doua zi la mine cu „placa” şeicarului, spunându-mi să fac aia şi aia (cum le zisese ipochimenul), că de ce să respect legea, treaba mea e să fac ce zic ei, nu ce zice legea. E cunoscută zicerea că, la noi, toată lumea se pricepe la fotbal, femei şi politică (mai nou, şi la sănătatea omenirii, iar în curând, la zborurile cosmice, interplanetare, la asociaţii de proprietari, etc. – parc-o văd pe şoșoacă ieşind în stradă, cu dobitocii după ea, ţipând în gura mare: s-a încălcat libertatea marţienilor, jupiterienilor, drepturile viruşilor de pe-acolo, etc., și parcă-l văd pe câţu spunând alte aberaţii de genul: „românii, de când guvernez eu, sunt fericiţi”, iar pe şeicaru, fostul preşedinte de asociaţie, spunându-le până şi proprietarilor pe care i-a înglodat în datorii fictive, scoţându-le la licitaţie apartamentele, „aduceţi-mă pe mine şi veţi fi fericiţi”!
De-aia suntem, şi vom rămâne, „neamul nevoii”, neam prost, care, şi când n-are „neam” – adică deloc ce-i trebuie -, el se dă deştept şi face politică și administraţie.
