E clar că dintotdeauna politica e cea care a hotărât şi hotărăşte soarta popoarelor de-a lungul istoriei, indiferent de epocă. Şi e la fel de clar că politica este expresia disimulată sau, să zicem diplomatică a interesului persoanelor, comunităţilor, ţărilor. Spun asta, deşi o ştie toată lumea (partidul e-n toate…), luând de bază un exemplu de acum vreo şapte ani. După mai 2012, când s-a întâmplat tărăşenia cu căderea guvernului Boc, venirea USL la putere şi derapajele antieuropene legislative şi verbale, Europa şi America ne puseseră la colţ, mai aveau să ne pună coji de nucă sub genunchi. După o vreme, măcar premierul Victor Ponta a sesizat poziţia în care se afla România şi şi-a schimbat comportamentul extern. Că nu atât cât trebuie, sau cât se aşteptau ăştia din vest, asta e altceva. Acum, deşi în interior avem o politică de guvernare de tot râsul şi vestul e tot cu ochii pe noi, știind ei că ne vom sătura singuri să ne batem joc şi să râdem de noi înşine, ne lasă încă în pace să ne facem mendrele, ba vin şi ne bagă-n seamă, stimulativ.
La acest capitol se încadra, scriam acum şapte ani, venirea în România a securităţilor a două ţări de prim rang, Rusia şi America. Cu două zile înainte, tot atunci, scrisesem ce important ar fi să fim un pic deştepţi şi să încercăm marea cu degetul pe lânga Rusia şi Vest spre a rezolva problemele Basarabia şi Agricultura. Uite că Rusia şi Vestul (America) au făcut chiar ele pasul pe care noi, timizi sau neştiutori, sau din prostie, sau din interese personale şi de grup obscure, n-am reuşit să-l facem. Şefii la vârf de atunci din securitate (şi cine e mai puternic decât securitatea, oriunde în lume) ai celor mai puternici oameni de pe planetă, Putin şi Obama, au venit pentru patru zeci şi opt de ore la un alt om de pe planetă, preşedintele României, care acum nu mai poate nimic. Ce îi aducea pe cei doi emisari ai celor mai mari şi puternici preşedinți ai lumii, la Băsescu atunci, nu ştim nici acum. Dar suntem convinşi că n-au venit doar să-i dea bună ziua. În spatele uşilor închise se face politica, iar rezultatele politicii/discuțiilor le vedem după ce devin fapte, realităţi. A fost o premieră să se fi dus, una după alta, cele mai mari securităţi ale lumii într-o ţară de rang inferior a planetei. Că asta a fost România, cu atât mai bine. De atunci a început demolarea României, prin demolarea, de către partidul aflat la putere (nu mai spun care), a „securităţii”, cum zic ei, apoi a altor instituţii ale statului, devenit, pentru ei, „statul paralel”. De ce-au făcut-o? Ca să devină ei „statul”, partidul stat. Şi au reuşit.
Acest concret exemplu, de cum se face azi politica, ar trebui să ne determine, dacă înţelegem asta şi dacă ne duce mintea şi nu ne copleşesc patimile puterii absolute, să nu tragem în preşedinţi, mă refer la funcţie nu la om, atât în cel prezent cât şi în cel viitor, din toate pozițiile, cum facem acum, aproape isteric, neînţelegând că, în Preşedinte, Constituţia a creat un organ de echilibru intern și extern în politica şi administrarea statului şi a Ţării. Dacă ne uităm pe harta politică a lumii vom constata că nu se întâmplă nicăieri ceea ce se întâmplă la noi, repet, cu funcţia de preşedinte. Acum, că vom înţelege sau nu, vom vedea. Important este să reuşim să gândim în interesul României şi al românilor, indiferent cu care partid ţin, şi să profităm de oportunitatea ivită prin prezenţa noastră în cele mai mari „blocuri” ale lumii, U.E., N.A.T.O. şi AMERICA, şi să obţinem ceva pentru binele poporului român. Că acest ceva va fi Basarabia, stabilitatea în Ardeal, bunăstare umană şi siguranţă în ţară, nu în lume, cu atât mai bine. Istoria nu-ţi oferă prea des asemenea posibilități. Aşa că, NU MAI TRAGEŢI ÎN PREŞEDINTE şi SRI.
