Dintr-o scurtă discuţie cu un tânăr de 36 de ani (eu, la 36 de ani eram director peste câteva sute de oameni, într-o instituție importantă a ţării), şomer al urbei noastre europene, mi-am dat seama cum vom scăpa de pacostea obsedantă a șomajului a cărui rată, pe măsură ce scriptic scade, faptic îngroaşă sigur şi dramatic rândurile în toate localităţile scumpei noastre patrii, Republica Penalilor din România. La banala mea întrebare, „ce mai faci, mă”, bucurându-mă sincer că nu m-a sunat o persoană de celălalt gen, căreia să-i pun banala şi istorica întrebare „ce mai faci, fă”, tânărul şomer de 36 de ani îmi răspunde cu, am bănuit eu, pectoralii umflaţi un pic, „îmi caut de lucru, sunt prin Lăpuş (cartier), în campanie”. Mărturisesc că am rămas perplex, fără grai adică, întrebându-mă totuşi, eu în gândul meu, ce legătură are el cu „prefectura”, adică şomajul cu Campania, și cu Lăpuşul, prilej care-l face pe cel de la capătul celălalt al oraşului, nu al firului, că vorbeam pe mobil, să continue, „…m-au luat unchiu-meu şi nevasta-sa, mi-au zis că dacă sunt şi fiu-său, şi fii-sa în campanie de ce să nu merg şi eu, că aşa te mai vede unu, altu, un şef sau un „şefuţ” de partid, sau un patron mai răsărit, ori cineva din administraţie, te ţine minte şi, după campanie, când se împart bucatele/posturile/funcţiile, nu se poate să nu pice ceva”, înțelegeţi?”
Mărturisesc cu jenă, acum, mai ales după ce mi-a rămas în creier zisa unui ministru că „Legea muncii” e „politică”, iar de la câteva luni de la alegerile ultime, apar în diverse „foncţii” diverşi neica-nimeni, că atunci n-am înţeles, că politica „incorectă” la români stabileşte, în final, ca un festin, destine, că, pentru a locui şi a trăi doar, bine sau rău, în România, trebuie „să faci politică”.
Să vezi tărăşenie, mi-am mai zis, vom avea o participare masivă la vot dacă această campanie electorală pentru alegeri e percepută ca o ocazie de căpătuială profesională de la un nivel la altul, adică de la şefi şi „şefuţi”cum le zicea un prieten de-al meu din zona moldavă ăstora mai mici, de filiale de partid(e), până la „românul rupt în fund” (vorba maestrului Cristoiu). Problema nu e că se fac multe promisiuni, în toate campanile de oriunde se fac, ci că se întemeiază multe speranţe pe principii de oportunism politic, nu oportunitate profesională, cum ar fi asta cu văzutul şi rezolvatul locurilor de muncă în şi prin aceste campanii, și cum, probabil, va fi în toate celelalte, şi avem destule.
Fac o mică paranteză, aducându-mi aminte că azi mi-a mai plecat un colaborator (culmea, tot de 36 de ani) în Anglia, la lucru, şi mă-ntreb cum naiba e cu şomerii noştri şi şomerii Angliei, şi cum e cu economia noastră şi economia Angliei? Dacă şomerii noştri găsesc de lucru la ei, ai lor de ce nu vin să caute de lucru la noi (bine, că nici n-ar găsi, unde or fi miile de locuri de muncă promise de toţi?)? Din toată această „filozofie politică” mioritică, în final m-am ales cu ceva reproşuri de la fiică-mea, Alexandra, care, negăsindu-şi locul de muncă și viaţă în România, nici măcar cu sprijinul meu, care (sper) nu sunt un neica nimeni, a plecat şi şi-a făcut un rost (ba şi încă o facultate), unde altundeva, în Anglia. Dar asta-i o altă poveste.
După megalomanicele alegeri pe vreme de Covid, furtuna s-a mai domolit, în opoziţia perdantă (PSD), ba, unii chiar au ieşit din peisaj (Pro România, PMP), poate şi din cauza taifunului justiţiei, care a făcut prăpăd, la vârf prin partide, şi nu numai. Nume grele, politice de data asta, adică miniştri, nu capitalişti – care urmează, desigur, deși, după sumele vehiculate, parcă tot capitalişti sunt, ştiindu-se deja cum au făcut aceştia (capitaliştii autohtoni) bani/capital. Taifunul va mai dura, urmează alţii, de aceeaşi statură în ierarhia ţării, şi merită să ne punem întrebarea dacă toate aceste lovituri au legătură cu viitoarele campanii electorale (2024), sau sunt un prilej de „curăţenie” din Campania 2020, ce doar trecu, dar nu se termină (vezi balamucul din Alianţa aflată la putere, înlocuirea „vocalului” Ponta cu falsetul „prea vocalei” Şoşoacă, şi a Pro România cu AUR. Fiind un obicei, ca la noi la nimeni, ca o Campanie abia terminată să continue până începe următoarea, e normal ca Executivul şi Legislativul, puterile Statului care administrează România spre binele Poporului său, să dea rateuri, ori să meargă cu frâna de mână trasă, pe motive de incompatibilitate ideologică şi profesională, sprijiniţi de un sistem juridic anacronic, politizat până la deprofesionalizare, având, asemeni celorlalte două puteri ale statului, surplus de „analfabeţi funcţionali”, procurori, judecători, „advocaţi”, care n-au ce căuta în sistemul împărţirii dreptăţii, după legi deja strâmbe concepute de un legislativ năpădit de o şleahtă de „analfabeţi funcţionali” „aleşi” de partide, nu de popor.
De fapt două direcţii „ciudate” au atacurile furibunde din această post campanie: atacuri la persoane de către persoane, ilogice şi mârşave de-a binelea, şi atacuri la instituţiile statului, tot de către „persoane oficiale din instituţii”, toate de-o duritate şi nepăsare totală faţă de gravele consecinţe, morale, la persoane, şi funcţionale, la instituţii. Astfel că s-a transformat totul într-un balamuc naţional, la care poporul şi partenerii noştri strategici, ori din UE, privesc și se distrează copios, dar cu îngrijorare, iar ruşii privesc cu oarece interes, sperând că poate le foloseşte la ceva această babilonie politică. Şi e abia e începutul, vă spun eu.
