Pe scumpele noastre plaiuri se poartă, de ceva vreme, ca-ntr-o pre(a)lungă ,,gâlceavă a Înţeleptului cu Lumea”, câteva crâncene ,,războaie” care, pare-se, ,,s-au transferat”, de la sine ori pe bani frumoşi ori alte interese, în vestul democratic (care are, şi el, ,,războaiele lui”, ale căror consecinţe, când se vor termina, nu le putem ghici, că nu ştim cum se vor termina. Dacă adunăm şi cele câteva ,,războaie clasice”, că avem şi de astea prin diverse ,,zone de conflict”, am putea zice că Lumea începutului de secol XXI nu stă bine deloc, stă chiar pe un butoi cu pulbere (clasică ori nucleară-Doamne fereşte!). A uitat toată lumea de ,,loviturile de palat (ţiganiada regală)”, regalitatea devenind o banală anexă a guvernului!?, un fel de RAPPS, de penali, deveniţi biete victime, de banii, mulţi, ,,nemâncaţi” de la UE, de ,,…drumurile noastre, toate…” – Dan Spătaru), de ,,leu” – moneda noastră naţională, de robor, de nivelul de trai, de şcoli, de spitale, de popor, la urma urmei. Şi el, ,,Boborul” urmăreşte cu emoţie desfăşurările de forţe de pe câmpurile de bătălie stupefiat, neânţelegând nimic. Că, scuze, cum poţi să înţelegi că într-o ŢARĂ pot exista mai multe STATE şi instituţii ale lui, cum să se poată domne?! E ca-n întâmplarea, reală când, ducăndu-i, într-o noapte, că m-a prins noaptea pe drum, lemne tatălui meu la ţară, mă opreşte miliţia şi rămâne stupefiată când i-am arătat, pe lângă buletin şi actele de transport ale lemnelor de foc, la grămadă, şi legitimaţiile de șef la poștă, scriitor şi jurnalist, nu se poate, domne, nu se poate, repeta într-una miliţianul care, ulterior mi-a devenit prieten.
Primul care şi-a luat raniţa la spinare şi armamentul din dotare (vorbele prin care se bagă singur în seamă, în domenii care nu-i aparţin-guvern, relaţii externe, justiţie, etc.) e, cine altul, Liviu Dragnea, cel care declară război ,,pe viaţă şi pe moarte” (cum o fi războiul pe viaţă?), fără trupă şi comandanţi, doar cu mercenari…, ,,Şi abia plecă bătrânul/ Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,/ Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,/ Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;/ Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn/ Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,/ Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,/ Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,/ Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,/ Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,/ Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…/ Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie./ În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,/ Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;/ În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,/ Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,…”
Ce să vorbeşti şi ce să taci din moment ce România e în prima linie a bramburelii universale? Cineva trebuie să-și facă datoria dar, cine, într-un război ciudat, atipic, dar război, războiul româno-român. Ca la noi, la nimeni! Căci, războiul este ştiinţa distrugerii, ospăţul morţii, unealta finală a polititicii, purgaţie indigestă a politicienilor, în care cel mai bun om e cel mort. Războiul e treaba barbarilor.
,, Oamenii trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii” (J.F. Kennedy)
