La troiţa ridicată în municipiul Orşova, pompierii mehedinţeni au organizat o slujbă de prăznuire a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Sfântul este ocrotitorul şi protectorul pompierilor din întreaga ţară, iar în fiecare an la data de 15 septembrie, pompierii îl cinstesc aşa cum se cuvine. Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au organizat o slujbă de pomenire pentru ocrotitorul şi protectorul acestora, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, dar şi de binecuvântare pentru toţi pompierii. Pompierii militari şi civili şi-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, tocmai datorită calităţilor pe care bătrânul ierarh le-a avut, de ascultător şi smerit, dar mai ales de viteaz şi biruitor în lupta cu puterea focului. Legătura acestui minunat Sfânt cu instituţia pompierilor o realizează tocmai minunile şi faptele sale, între care şi salvarea oraşului Timişoara, din calea flăcărilor ce ameninţau să distrugă aşezarea în totalitate, pe vremea când era mitropolit al Banatului. În toamna anului 1653, asupra cetăţii Timişoarei s-a abătut un lung şir de jafuri şi distrugeri din partea turcilor care au incendiat oraşul. Partea de apus a Timişoarei a fost cuprinsă de un foc groaznic, ce mistuia casele oamenilor şi ameninţa să se întindă în tot oraşul. În acel moment, episcopul Iosif, deşi bătrân (avea pe atunci peste 80 de ani), nu a fugit, ci luându-şi acoperământ credinţa neţărmuită în Dumnezeu, a ieşit cu curaj în faţa bisericii, cu Sfintele Taine în mână şi, rugându-se cu lacrimi, a fost ascultat de Dumnezeu, care a trimis o ploaie puternică şi binefăcătoare care a stins focul, scăpând astfel oamenii şi aşezarea de acel mare pericol. Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş s-a născut în 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia. Născut Iacob şi rămânând fără tată de mic, mama sa l-a trimis să înveţe carte la Ohrida, pe când avea 12 ani. La 15 ani a intrat la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, iar după cinci ani a plecat la muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator, unde s-a călugărit primind numele de Iosif. La cererea patriarhului de Constantinopol, a fost trimis egumen la mânăstirea Marea Lavră a Sfântului Ştefan din Adrianopol, iar după şase ani, a fost pus egumen într-o altă mănăstire de prestigiu, Cutlumuş de la muntele Athos. La vârsta senectuţii s-a retras lângă Mănăstirea Vatopedu, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit. În 1650, de sărbătoarea Sfântului a fost hirotonit mitropolit al Banatului, păstorind credincioşii din Banat timp de 3 ani. În anul 1653 s-a retras la Mănăstirea Partoş, aproape de Timişoara, unde a mai trăit trei ani, apoi a trecut la cele veşnice. Tradiţia spune că, în momentul trecerii sale în nefiinţă, clopotele mănăstirii au început să bată singure. A fost îngropat în naosul bisericii mănăstireşti, moaştele sale fiind strămutate în anul 1956, în catedrala mitropolitană din Timişoara. La data de 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în ceata sfinţilor a mitropolitului Iosif, stabilindu-se ca dată de cinstire a sfântului 15 septembrie a fiecărui an. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş pe data de 7 octombrie 1956, când moaştele sale au fost aduse din mănăstirea Partoş şi aşezate în catedrala mitropolitană din Timişoara. În urma cererii Ministerului de Interne din anul 1997, Sfântul Sinod a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou să fie patron al pompierilor.
