Mi-a plăcut asta: UDMR participă la alegeri ca să vadă cu cine guvernează România! E o glumă politică reuşită, a unui popor-unicat prin culmea înțelepciunii gen râsu-plânsu numită BANC. La fel cum unicat suntem cu intraductibilul cuvânt DOR. Aşa suntem noi, UNICAT! În multe, foarte multe, vrute şi nevrute, dar ni le facem singuri. Fiindcă ne lipseşte „mintea de pe urmă”, care ne vine în al nu ştiu câtelea ceas, dacă ne vine. „Libertatea mea se termină acolo unde e încălcată libertatea ta”, zic americanii. Dar ăia au coborât demult din copaci, după câte ştiu eu. Noi, în clipele grele ale omenirii, nu vrem să coborâm din copaci cu dat dracu, stăm cocoțaţi acolo, să vadă lumea că nu e nimeni ca noi. Că, de, „noi suntem români”, înțelegi Lume? Singura „naţie” care practică politica autodistrugerii la nivel național. Ar mai fi japonezii (hara-kiri), dar ăia o practică pe persoană fizică, scuze, ca să zic așa. Cred că asta ni se trage şi de la faptul că fiecare român, neaoş ori nu, e priceput, în ultimul timp, nu numai la femei, fotbal şi politică, ci la toate domne, la legislaţie, la medicină, la economie, la cultură (românul s-a născut poet, viaţa lui e un roman…), când îşi pune masca se crede medic, etc, etc.
Citind eu cam multe cărţi la viaţa mea (fiică-mea zice de un camion cu remorcă), am constatat cu stupoare că POEŢII sunt singurii care au înţeles, şi au luat atitudine, privitor la „ce-nseamnă viaţa, cum cată să fie”. Exemple, cât cuprinde Istoria literaturii, care e parte a ISTORIEI noastre. Exemple: Eminescu – Împărat şi proletar: „…zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă/ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi…/…cum nu vii tu Ţepeş Doamne…” , Păunescu: „… multe, multe …” , Dan Deşliu: „…era o vreme de murit/ceva ce nu s-a pomenit/…”, şi foarte, foarte mulţi alţii, pe care-i ştiţi, desigur. Se pare că doar ei au „viziunea vizuinii” în care trăim scurta viaţă dată de Cel de Sus. Aud, pe toate televiziile, că „verba volant” (presa scrisă e mai ponderată, fiindcă „scripta manent”), expresia „noi suntem responsabili”, când vine vorba ca stimaţii (din ce în ce mai puţin – era să scriu putin) politicieni/conducători „responsabili” de viaţa noastră, să facă sau să nu facă ceva de care depinde viaţa noastră. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, care ştiu ce-nseamnă „analfabet funcţional”, dar şi „prost”, nu-nţeleg cum nu-nţeleg ăştia în limba română „termenii” din „vastul” lor lexic, în deplin exercițiul „foncţiei”. Adică, zice DEX: RESPONSABILITÁTE, responsabilități, s. f. Obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele; răspundere. Funcție, sarcină de responsabil. – Din fr. responsabilité. RESPONSÁBIL, -Ă, responsabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre o persoană) Care poartă răspunderea unui lucru, a unui fapt; răspunzător. 2. S. m. și f. Persoană care are o funcție de conducere sau o sarcină de răspundere, căreia i s-a încredințat o responsabilitate; șef. – Din fr. responsable.
Ori domnii folosesc termenii/expresia în sensul de „calitate” deosebită a lor (băăă, eu sunt mai deștept ca voi, sunt „responsabil”! Aţi înţeles nuanţa/aluzia? Astfel, neştiind limba română, ne crează nouă iluzia că „obligaţia” lor devine „calitate”, ceea ce nu e corect într-o „foncţie” de care „depandă” viaţa cuiva. Fac această divagaţie până văd cum „se rupe” nebunia, ca să vedem cum ne vom închina, la stânga-dreapta, sau dreapta-stânga, având în vedere că, scuze, „cu stânga nici cruce nu poți să-ţi faci”. Poate ne vom închina cu ambele mâini deodată, poate mulţi din noi nu vom mai apuca să ne închinăm deloc, că viaţa e scurtă, căci, ziceam mai deunăzi, ce zicea Marcel Ciolacu: ,,există şi varianta de lucru ca premierul desemnat să fie schimbat din doi în doi ani”! Vă daţi seama de „trocul” dintre partidele noastre parlamentare care clamează că fac totul pentru popor? Vedeţi ce face ciolanu (era să zic ciolacu!) european din oameni(i) politici? Eminescu folosea des expresia: „neamul nevoii”. Puţini „ştiutori” de Eminescu ştiu că „neamul nevoii” era înjurătura preferată când îi venea lehamite de politicienii timpului său, ceva asemănător modernului „p..da mă-sii”, … , au înnebunit „salcâmii”, tovarăşi!, vă spun eu, elegant. Adevărul, în amănunt, în tot cinismul său, îl vedeţi pe canale(le) de ştiri. Abia acum înţeleg de ce nu vrea fiica mea, Alexandra, să vină în ţară, din Anglia, unde-a plecat de şapte ani. Bă tată, mi-a zis, ce să caut în ţara unde se-ntâmplă ce scrii tu de-atâţia ani? No comment! Cred că n-o să mai scriu, deşi trăim „Apocalipsa”! Credeţi-mă! Voi nu vedeţi? Trăim Apocalipsa!
