Dincolo de uniforme, de cifre și de rigorile militare, meseria de pompier este o lecție continuă despre umanitate, curaj și limite depășite contra cronometru. Plutonierul adjutant șef Laurențiu Burtoiu, din Craiova, are 47 de ani și o viață dedicată salvării altora.
În calitate de șef de gardă de intervenție și stingere la Detașamentul 2 de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, dar și de comandant al echipei de descarcerare și prim-ajutor, craioveanul coordonează misiunile cele mai grele, unde fiecare secundă face diferența dintre viață și moarte. Acesta a acceptat să vorbească cu reporterii Jurnalul Olteniei despre meseria care îl definește.
Începutul de drum și prima alarmă pentru Laurențiu Burtoiu
Drumul său în această meserie a început în anul 2001, când a îmbrăcat pentru prima dată haina militară ca soldat în termen.
„În 2001 am făcut armata, un an la pompieri. Mai aveam o lună și terminam, când am aflat de școala militară. Am plecat direct din armată la școală, iar după ce am absolvit, în promoția 2004, m-am încadrat funcția de comandant de echipaj la Detașamentul 2. Apoi am promovat și acum sunt șef de gardă de intervenție.
Adică conduc o tură de serviciu pe toate tipurile de situații de urgență din competența detașamentului”, ne-a declarat Laurențiu Burtoiu, șef de gardă de intervenție și stingere la Detașamentul 2 de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj și comandantul echipei de descarcerare din cadrul ISU Dolj.
Chemarea pentru această meserie s-a produs brusc, într-o zi obișnuită de stagiatură, când sunetul sirenelor i-a marcat definitiv parcursul.
„Cred că din prima zi. Prima dată când am fost militar și am mers la o intervenție, am ieșit pe poarta unității și am auzit sirenele. Am plâns. E ceva divin, un sentiment unic.”
Acel sentiment nu s-a stins nici după un sfert de secol. În timp ce mulți colegi se gândesc la retragere, Laurențiu Burtoiu își trăiește profesia cu aceeași pasiune intactă:
„Colegi de vârsta mea se gândesc să se pensioneze, dar eu nu am avut niciodată gândul acesta. Nici nu-l am, pentru că mă trezesc cu drag să merg la serviciu. Chiar îmi place. Și când sunt în concediu aștept să mă întorc la unitate, vorbesc serios.”
Intervenții marcante și cazuri tulburătoare
În cei peste 25 de ani de teren, a întâlnit situații extrem de complexe, unele încărcate de o traumă greu de purtat. Unul dintre cazurile cele mai tulburătoare s-a petrecut în localitatea Leu.
„Au fost foarte multe intervenții, și pe stingere, și pe alte linii. Am avut incendii de vegetație uscată cu propagare la case locuite. Îmi amintesc de un incendiu la Leu, cu ceva ani în urmă. Am primit nota de anunțare dimineața, în jur de ora 5, pentru un incendiu la o casă. Când am ajuns acolo, părea o intervenție obișnuită. Însă, după cercetarea cauzei, am aflat că proprietarul își înjunghiase soția și cele două fete, apoi le dăduse foc.
Când am intrat în casă, călcam pe cadavre; erau toate decedate. Intervenții foarte grele”, a spus Laurențiu Burtoiu, șef de gardă de intervenție și stingere la Detașamentul 2 de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj și comandantul echipei de descarcerare din cadrul ISU Dolj.
Complexitatea intervențiilor nu ține însă doar de flăcări, ci și de reacțiile neprevăzute ale oamenilor sau de capriciile naturii. O altă misiune marcantă a fost salvarea fetiței de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu Craiova, unde panica martorilor a transformat intervenția într-o adevărată desfășurare de forțe.
„A fost foarte complicat. În primul rând, a trebuit să luptăm cu emoțiile oamenilor. Toți cei de pe margine strigau să facem ceva, să intrăm pe gheață, dar nu era gheață grosă ca să poți merge pe ea. A trebuit să intervenim cu barca și să spargem gheața, fără a putea folosi motorul. În încercarea de a o salva, bărbatul care a intrat după fetiță a intrat și el în apă. Încă patru-cinci persoane au căzut ulterior. În final, am trimis la spital șapte persoane care căzuseră în apă, nu doar fetița. O intervenție de salvare a unui minor s-a transformat într-un caz foarte complicat. Când ai de-a face cu apa și cu o gheață subțire, intervenția este extrem de dificilă.”
Tragicul nu li se arată doar în incendii, ci și pe șosele, la acțiunile de descarcerare.
„Au fost accidente cu foarte multe victime, de pildă motocicliști care au intrat în tiruri. Sau cazul acela de la Leu care, în timp ce vorbea la telefon cu soția aflată în străinătate și se certa cu ea, s-a izbit intenționat cu mașina într-un tir, omorându-se pe sine și pe copiii aflați în mașină”, povestește plutonierul adjutant șef, Laurențiu Burtoiu.
Antrenamente riguroase și pregătire continuă
Pentru a face față unor asemenea orori, pregătirea este continuă. Laurențiu Burtoiu conduce echipa de descarcerare a inspectoratului de peste 13 ani, performanțele sale fiind recunoscute și la nivel înalt:
„Conduc echipa de descarcerare și acordare a primului ajutor a inspectoratului de peste 13 ani. Am luat locul întâi pe țară și am participat la două campionate mondiale. În cadrul Detașamentului 2 facem foarte multe antrenamente: luăm mașini de la centrele de colectare și facem diferite scenarii la unitate, de exemplu, trei mașini avariate într-un accident rutier, cu voluntari sau manechine pe post de victime. Exersăm descarcerarea contra cronometru. Tocmai de aceea nu ne mai surprinde nimic la fața locului.”
Cu toate acestea, exercițiul de la unitate nu poate acoperi imprevizibilul din teren, iar capacitatea de adaptare este vitală.
„Niciun caz nu seamănă cu altul. Teoria are rolul ei pentru că stabilește procedurile. Imaginați-vă un tir răsturnat care transportă amoniac. Trebuie să știi exact procedurile de intervenție, protejarea populației și protejarea noastră. În primul rând trebuie să ne asigurăm noi, ca să nu devenim victime pe care să le salveze alți colegi. Practica este însă extrem de importantă. Lunar facem exerciții în obiectivele din raionul de intervenție, la operatori economici sau instituții cu risc major. Dar putem întâmpina și situații neprevăzute. De asta se spune că uneori mai trebuie să lucrăm și „pompieristic”, adică să improvizăm.”
Siguranța salvatorului și riscurile meseriei
Pericolul este o constantă în viața de zi cu zi a salvatorilor, iar riscul de a nu se mai întoarce acasă este real.
„Avem proceduri clare de echipare: cască, bocanci, costum de protecție, aparat de respirat, pentru că pericolul de inhalare a fumului și a substanțelor toxice este uriaș. Mi-amintesc de un incendiu la o casă cu etaj. Făceam recunoașterea și mi-a căzut o țiglă direct pe cască; dacă nu aveam vizorul tras, îmi spărgea buza. Altă dată, la un incendiu în Bariera Vâlcii, am observat acoperișul unei case și le-am transmis prin stație colegilor care întinseseră liniile să fie atenți și să lucreze defensiv, deoarece existau informații că în interior erau butelii.
Doar am apucat să le spun să facă un pas înapoi și au urmat două explozii care au aruncat acoperișul în aer. Se putea produce o tragedie. De aceea este bine să ne grăbim încet. Când primim nota de anunțare, eu sun mai întâi apelantul pentru a-i evalua starea, a afla detalii despre gaze, curent sau butelii și a ști cu ce forțe mă deplasez”, a mai declarat Laurențiu Burtoiu.
Modul de operare la fața locului respectă o ordine riguroasă, în care viața salvatorului rămâne prioritatea zero pentru ca întreaga misiune să reușească.
„Primul lucru este siguranța salvatorului, în orice situație. Trebuie să ne asigurăm că noi nu pățim nimic, iar în paralel facem rapid recunoașterea situației. Dacă mă deplasez la un incendiu de casă cu posibilități de propagare, merg cu 3-4 autospeciale. Fiecare autospecială are un comandant de echipaj, un conducător auto și servanți. Eu fac recunoașterea obiectivului împreună cu comandanții de echipaj pentru a stabili pericolele. Ceilalți colegi lucrează de la distanță până le dau ordinul direct și îi repartizez fiecăruia sarcina. Fără recunoaștere nu putem intra orbește într-o clădire”, mai spune plutonierul șef.
Un mesaj pentru tinerii salvatori
Pompierul din Craiova le transmite un mesaj ferm celor tineri, subliniind că haina militară nu se îmbracă din rațiuni financiare, ci din vocație pură.
„Avem de mulți ani programul „Voluntar din pasiune”. Îi îndemn să vină să facă voluntariat pe autospecialele de stingere sau pe ambulanțele SMURD. Dacă simt că au această înclinație, să devină pompieri, dar doar dacă le place cu adevărat. Aceasta nu este o meserie pe care să o alegi doar pentru bani sau pentru a-ți asigura un salariu și o pensie; nu ai șanse să reziști. Trebuie să vii de drag, să fii dedicat și să stai foarte bine cu psihicul. Este o meserie solicitantă, care te ține departe de familie. Sunt misiuni la care ești chemat de urgență la unitate și trebuie să pleci imediat în alt colț al țării. Dacă ești slab de înger, nu ai ce căuta aici. Trebuie să ai vocație și să fii devotat.”
Iar pentru Laurențiu Burtoiu, datoria continuă în fiecare zi, la fel ca în urmă cu 25 de ani, cu privirea spre clădirile raionului de intervenție, cu urechea atentă la semnalul de alarmă și cu convingerea că fiecare misiune este, în fond, o promisiune respectată față de viață.
