Este cel de-al doilea descălecat al lui Pițurcă în Bănie care se încheie prost. Dacă la primul a fost așteptat cu bodyguarzii de Mititelu în fața cantonamentului, acum despărțirea a fost mai degrabă elegantă.
Principalul plus al mandatului lui Pițurcă ține de abordarea întrecerii: „vreau campionatul!”. Nimeni nu a mai făcut asta. Deși nu e cel mai bun comunicator, Piți a inoculat speranță în rândul fanilor că echipa se poate bate pentru trofeul suprem.
În al doilea rând a lăsat clubul cu un gazon normal. Pițurcă a mers la extrem, și, chiar dacă a jucat la cacealma, a amenințat că mută echipa de pe Oblemenco, dar și-a atins scopul: iarbă de calitate pentru jucători.
Cele mai bune rezultate înregistrate în mandatul său la cârma CSU au fost cele cu Dinamo, 4-1, și Viitorul 3-1. La polul opus, înfrângerile și-n culcare, și-n sculare, și fără gol marcat, cu FCSB.
În cele patru luni cât s-a aflat la cârma echipei, Pițurcă a plimbat jucătorii de pe un post pe altul, nu a început două meciuri la rând cu același 11. Totodată, el nu a făcut rabat la unul dintre principiile sale: disciplină de fier. Cea mai sonoră victimă ce i-a picat a fost Mirko Pigliacelli, idol al tribunei. În plus, prin permutările pe care le-a făcut, jucători cu greutate în lot, titulari incontestabili în mandatele lui Mangia și Papură, precum Martic, Kelic ori Mateiu au fost trecuți pe bancă ori în tribună. Astfel încât, starea de tensiune la nivelul colectivului s-a agravat.
În plus, Pițurcă și Rotaru s-au dovedit două nuci tari, managerul nu a acceptat imixiuni ale patronului în treburile echipei. Lucru, de altfel, firesc în fotbalul profesionist. Dar nici prea multe discuții la o cafea ori un pește între cei doi nu au existat, având în vedere că și-au spălat rufele la TV. Exemple în acest sens sunt: ieșirea lui Rotaru după meciul cu Voluntari, când l-a întrebat pe Ivan dacă a jucat prost, ori cea a lui Pițurcă, atunci când i-a răspuns ironic omului cu banii: „easy, easy, suntem pe drumul cel bun”.
