Un incendiu de pădure la Băile Olănești a devastat 34 de hectare în cinci zile. Zeci de pompieri de la ISU Vâlcea, dotați cu 7 autospeciale și drone, intervin în condiții dificile. Nu există victime, construcții sau gospodării afectate, iar forțele de intervenție rămân mobilizate până la lichidarea completă a focarelor.
Incendiu de pădure la Băile Olănești: focul se extinde
Incendiul forestier, izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olănești, la doar câțiva kilometri de Mănăstirea Iezer, continuă să se extindă. Marți, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au confirmat că flăcările au mistuit deja 34 de hectare. Doar pe parcursul nopții precedente, focul a înghițit încă trei hectare de vegetație.
Pentru a cincea zi consecutiv, un efectiv de 57 de pompieri de la ISU Valcea acționează la fața locului.
Aceștia dispun de șapte autospeciale și o dronă (UAS), fiind asistați de angajații Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea. Pompierii militari vâlceni fuseseră solicitați inițial vineri, 25 septembrie, în jurul orei 11:26, într-o zonă extrem de greu accesibilă pentru forțele de la sol.

Provocările intervenției și lipsa resurselor aeriene inițiale
Eforturile de localizare a incendiului au fost zădărnicite în primele patru zile din cauza rafalelor de vânt, a terenului abrupt și a ariei vaste de manifestare. Mai mult, seceta prelungită a uscat vegetația, favorizând menținerea focarelor active în litieră și materialul lemnos.
Deși sâmbătă s-a intervenit cu un elicopter Black Hawk, asistența aeriană pe plan local a fost temporar suspendată:
”Cele două elicoptere disponibile au fost direcționate în zona de competență a ISU Caraș-Severin, unde suprafața afectată este foarte mare, iar când se va reuși localizarea incendiului în zona repectivă o resursă aeriană va fi relocată la Băile Olănești”, a anunțatISU Valcea.
Incendiu de pădure la Băile Olănești: MApN trimite aeronave Spartan
În fața gravității situației, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a răspuns solicitării IGSU, mobilizând două aeronave militare tip C-27J Spartan.
Aceste avioane, special configurate pentru combaterea incendiilor de pădure, pot transporta și lansa între 5.000 și 6.000 de litri de apă pe fiecare trecere. Aeronavele execută manevre la joasă înălțime exact deasupra zonelor inaccesibile pompierilor.
Incendiu de pădure: Coordonare la fața locului și măsuri de siguranță
Operațiunile din teren sunt supervizate de Grupa Operativă a ISU Vâlcea și conduse direct de prim-adjunctul inspectorului-șef, Marius Zoican. Deși lupta cu flăcările este o provocare constantă, autoritățile confirmă că nu s-au înregistrat victime și nicio gospodărie nu se află în pericol.
Siguranța salvatorilor rămâne obiectivul principal. ISU Vâlcea a subliniat angajamentul echipajelor printr-o declarație fermă:
”Pe tot parcursul intervenției, prioritară a fost și este siguranța echipelor din teren, acțiunile fiind adaptate permanent în funcție de condițiile meteorologice, configurația terenului și evoluția focarelor. Forțele participante rămân mobilizate până la localizarea completă și lichidarea tuturor focarelor.”
Situația din teren va continua să fie strict monitorizată, intervențiile decurgând, potrivit reprezentanților ISU, cu „acţiunile fiind adaptate permanent în funcţie de condiţiile meteorologice, configuraţia terenului şi evoluţia focarelor”.
Citește și: Vâlcea: Suspectul crimei de pe Olt a fost prins




