Minoritatea romă din România este caracterizată printr-o diversitate culturală importantă. În interiorul comunității există mai multe grupuri, cu propriile tradiții, obiceiuri, porturi și meșteșuguri.
Această diversitate face ca tradiția romă să nu poată fi privită ca un fenomen unitar. De la portul tradițional și meșteșuguri până la regulile comunitare și ritualurile familiale, obiceiurile diferă de la un grup la altul.
Romeo Tiberiade, președintele Partidei Romilor Pro-Europa, vorbește despre această diversitate și despre modul în care tradițiile continuă să fie respectate.
„Minoritatea romă, și în mod special în România, este deosebită pentru că din ea fac parte mai multe neamuri. Sunt peste 19 neamuri, cum ar fi costorarii, ursarii, lăieții, argintarii, aurarii, țiganii cărămidari, țiganii de vatră. Ei se deosebesc prin port tradițional, obiceiuri, meșteșuguri și tradițiile lor se respectă. Portul tradițional se respectă la țiganii de vatră, cărămidari, căldărari. Ei poartă portul tradițional așa cum poartă aurul, oriunde ar merge.” – Romeo Tiberiade
Diversitatea acestor grupuri explică și diferențele dintre tradițiile păstrate de familiile rome din diferite regiuni.
Aurul la romi: tradiție, identitate și moștenire
Unul dintre cele mai vizibile elemente asociate cu tradițiile anumitor comunități rome este aurul.
Aurul nu este privit doar prin prisma valorii sale materiale. În tradițiile unor familii, bijuteriile din aur sunt moștenite de la părinți și bunici și pot ajunge să reprezinte o legătură directă cu generațiile anterioare.
Salbele, monedele, inelele și alte podoabe pot deveni adevărate obiecte de familie, purtate la evenimente importante și transmise mai departe.
Romii nu se despart de aur
Romeo Tiberiade spune că aurul este purtat și păstrat ca parte a identității și tradiției:
„Romii nu țin aurul ascuns, ci îl au asupra lor oriunde în lume ar călători. Este o laudă, o fală pentru ei și legătura lor cu strămoșii. Aurul este unul dintre cele mai sacre lucruri pe care le au romii.”
Astfel, în comunitățile în care această tradiție este păstrată, aurul îi însoțește pe romi oriunde merg. Nu este vorba doar despre un obiect de valoare lăsat într-un loc sigur, ci despre podoabe care pot fi purtate și care păstrează o legătură simbolică cu familia.
Pentru cei care respectă acest obicei, desprinderea de aurul moștenit poate însemna și desprinderea de o parte a patrimoniului familial. De aceea, bijuteriile sunt purtate la evenimente și în călătorii, fiind considerate parte din tradiția transmisă între generații.
Salba de aur, legătura cu strămoșii
Salba ocupă un loc aparte în povestea aurului. În anumite familii rome, aceasta poate fi transmisă între generații și poate reuni mai multe povești de familie.
Romeo Tiberiade explică importanța sentimentală a acestor obiecte:
„Valoarea unei familii constă în salba pe care o poartă fie femeia care este în vârstă sau domnișoarele. Cu cât mai mult aur, cu cât mai mult valoarea lor sentimentală față de străbunici. Aurul lor, fie că este în podoabe sau în galbeni, se moștenește de la o generație la alta.”
Prin urmare, o bijuterie poate avea o valoare care nu se măsoară doar în greutatea aurului sau în prețul său. Ea poate reprezenta memoria unei bunici, a unei mame sau a unei generații care a precedat-o pe cea actuală.
În anumite tradiții rome, aurul este asociat cu evenimente importante precum nunțile, botezurile și sărbătorile.
La nuntă, bijuteriile pot face parte din daruri sau din zestrea familiei. La botez sau la nașterea unui copil, obiectele din aur pot fi oferite ca dar simbolic.
Prin transmiterea lor, bijuteriile devin obiecte care însoțesc familia de-a lungul timpului și pot trece de la o generație la alta.
Tradiția aurului de Anul Nou
Aurul are, potrivit lui Romeo Tiberiade, un rol și în noaptea dintre ani. Purtarea bijuteriilor moștenite devine un mod de a marca începutul unui nou an păstrând legătura cu generațiile trecute.
„În noaptea dintre ani ei trebuie să fie împodobiți cu aurul primit de la strămoșii lor. Este o tradiție pe care ei o respectă și nu se dezic de această tradiție a podoabelor din aur”, a declarat Romeo Tiberiade, președintele Partidei Romilor Pro-Europa.
Portul tradițional, o altă marcă a culturii rome
Aurul nu este singurul element prin care tradițiile romilor sunt exprimate. Portul tradițional ocupă, de asemenea, un loc important în anumite comunități.
Hainele tradiționale pot fi purtate la sărbători, ceremonii și evenimente de familie și pot reprezenta o formă de păstrare a identității culturale.
Potrivit lui Romeo Tiberiade, portul este respectat în special în anumite grupuri, precum romii de vatră, cărămidarii și căldărarii.
Portul și aurul pot ajunge astfel să fie purtate împreună, ca expresii vizibile ale tradiției.
Meșteșugurile tradiționale ale romilor
Diversitatea culturală a romilor este reflectată și prin meșteșugurile asociate diferitelor grupuri.
Prelucrarea metalelor, argintăria, căldărăria și alte ocupații tradiționale au avut un rol important în istoria unor comunități. Aceste meserii au contribuit la formarea unor identități profesionale și culturale care au fost transmise între generații.
Staborul sau kris, regulile comunității
O altă tradiție întâlnită în unele comunități rome este staborul, cunoscut și sub denumirea de kris.
Este o formă tradițională și neoficială de soluționare a unor conflicte din interiorul comunității. Persoanele care au rolul de a judeca astfel de situații sunt cunoscute drept krisinitori sau judecători de stabor.
În funcție de comunitate, disputele pot avea legătură cu probleme de familie, neînțelegeri financiare sau alte conflicte. Soluțiile se bazează pe cutume și pe norme morale tradiționale.
Romeo Tiberiade subliniază importanța acestei tradiții:
„Judecata țigănească este foarte importantă în comunitatea romă. Indiferent ce face o persoană din minoritatea romă, respetă cu sfințenie judecata țigănească. Este o chestiune sacră, la fel ca aurul, pentru romi.”
Staborul este însă distinct de justiția oficială a statului și nu înlocuiește autoritățile sau instanțele atunci când este vorba despre încălcarea legii.
Înmormântarea și armistițiul dintre familii
Printre obiceiurile descrise de Romeo Tiberiade se află și unul legat de perioadele de doliu.
Potrivit acestuia, atunci când în comunitate are loc o înmormântare, conflictele dintre persoane sau familii sunt temporar lăsate deoparte.
„Aș mai vorbi și despre ceva ce am întâlnit doar în comunitatea romă. Atunci când există un deces în comunitate, indiferent de disputele dintre anumite persoane, familii, atât timp cât este în comunitate o înmormântare, este un fel de armistițiu. Până după înhumare se evită orice discuții legate de disputele avute.” – Romeo Tiberiade
Obiceiul pune accent pe respectul față de persoana decedată și față de familia acesteia. În perioada funeraliilor, disputele sunt suspendate, iar comunitatea se concentrează asupra ritualului de despărțire.
Tradițiile rome, între moștenire și schimbare
Societatea românească s-a schimbat, iar modul de viață al multor familii rome este diferit față de cel al generațiilor anterioare. Cu toate acestea, anumite comunități continuă să păstreze elemente ale culturii și tradițiilor proprii.
Aurul, portul tradițional, meșteșugurile, nunțile, botezurile, ritualurile funerare și regulile comunitare reprezintă, în diferite forme, elemente ale patrimoniului cultural al unor grupuri rome. Aurul are un loc aparte în această poveste. Pentru cei care păstrează tradiția, el nu este doar o podoabă sau o valoare materială, ci un obiect care poate fi moștenit, purtat și dus mai departe.
Așa cum spune Romeo Tiberiade, romii care păstrează această tradiție nu se despart de aur, îl poartă cu ei oriunde călătoresc și îl consideră o legătură cu strămoșii.
