Vlad Screciu a descris-o pe CFR, după meciul direct. Clujenii nu se pot supăra

Anghel Catalin
Vlad Screciu a descris-o pe CFR, după meciul direct. Clujenii nu se pot supăra
foto: Facebook/UCVOficial

Vlad Screciu a lăudat-o pe CFR Cluj, după ce formația din Gruia a scos un punct în fața Universității Craiova. Fundașul trupei din Bănie consideră că Marius Șumudică a pregătit perfect partida și că a știut exact cum să-i închidă pe alb-albaștri. Mai mult decât atât, apărătorul campioanei recunoaște că CFR a fost cea mai incomodă adversară de care craiovenii au dat până în acest punct al sezonului.

Vlad Screciu a descris-o pe CFR, după meciul direct. Clujenii nu se pot supăra

„Dacă marcam în prima repriză la acea ocazie mare, cred că meciul ar fi fost altfel. Așa, s-au închis destul de bine, nu prea ne-au lăsat spații. Dacă am înțeles bine, am încheiat turul pe primul loc, cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare. Cred că a fost cel mai incomod adversar pe care l-am avut până acum în Superligă, a stat foarte bine tactic. Ne-a surprins, din păcate, pentru că nu am avut atât de multe ocazii pe cât obișnuiam. Dar nici ei nu au avut, doar o ocazie cu capul, în prima repriză, la prima fază, în rest nu prea ne-au pus probleme.

A fost un meci închis, în care nu s-a marcat și din păcate am luat doar un punct. Ne-a spus și Mister în vestiar că avem mai multe puncte față de sezonul precedent. Este un lucru bun, dar tot ne doare că nu am câștigat cele 3 puncte în această seară. Păcat, erau foarte importante, mai ales că s-au încurcat contracandidatele și că obiectivul era foarte clar, să luăm cele 3 puncte. Prin tot ce am făcut până acum este un vibe foarte plăcut la echipă. Victoriile aduc încredere, mai ales când jucăm din 3 în 3 zile și în ultimele meciuri am avut parte de victorii, de momente frumoase”, a declarat Vlad Screciu la PrimaSport.


Vladimir Screciu, printre cei mai valoroși fotbaliști din România

Vlad Screciu este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din România. Cotat de Transfermarkt la suma de 2.500.000 de euro, apărătorul în vârstă de 26 de ani traversează cea mai bună perioadă a carierei sale. În 2026 a câștigat 3 trofee cu Universitatea Craiova și este deja al doilea sezon în care evoluează în faza principală din Conference League, unde este titular și are evoluții foarte bune.

Apărătorul a fost convocat și la echipa națională a României, pentru ultimele două meciuri pe care tricolorii le au în Liga Națiunilor. Rămâne de văzut pe ce poziție o să îl folosească Gică Hagi pe Vlad Screciu. Selecționerul îl consideră pe fotbalist un mijlocaș la închidere, chiar dacă la Universitatea Craiova face o treabă foarte bună ca fundaș central.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol