Ce taxe și impozite li se propun craiovenilor pentru anul 2027

Anghel Catalin
Ce taxe și impozite li se propun craiovenilor pentru anul 2027
Ce taxe și impozite li se propun craiovenilor pentru anul 2027

Primăria Craiova a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2027. Persoanele interesate pot trimite sugestii/observații, până la data de 11.12.2026, utilizând formularul ON-LINE sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. A.I. Cuza nr. 1.

Impozitele și taxele locale sunt următoarele:

  • a) impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri;
  • b) impozitul pe teren și taxa pe teren;
  • c) impozitul pe mijloacele de transport;
  • d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
  • e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
  • f) impozitul pe spectacole;
  • g) taxele speciale;
  • h) alte taxe locale.

Ce taxe și impozite li se propun craiovenilor pentru anul 2027

Conform documentelor puse în consultare publică, autoritățile locale nu ar vrea să schimbe impozitul pe clădiri pentru anul 2027, care ar urma să rămână la aceleași cote ca și în prezent. Este și cazul evenimentelor fotbalistice desfășurate pe arena „Ion Oblemenco”, unde taxa propusă rămâne cea de 75.000 lei pentru fiecare meci. Și când vine vorba despre Stadionul de Atletism, sumele cerute de autoritățile nu se schimbă.

Doar când vine vorba de parcări, va fi vorba despre unele schimbări, pentru că urmează ca parcările de reședință să fie activate în întreg orașul, iar noul regulament a stabilit și noi taxe, în acest sens. Nu poate fi vorba neapărat despre măriri, pentru că regulamentul care urmează să fie aplicat nu era valabil până acum. Taxa specială de salubrizare rămâne 22 lei/persoană/lună pentru utilizatorii casnici și 527 lei/mc pentru utilizatorii non-casnici care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul.

Totodată, în documentație a fost atașată și Taxa pentru utilizarea şi exploatarea stațiilor electrice de reîncărcare a autovehiculelor electrice/hibride, fiind stabilită suma de 2 lei/unitate – taxă servicii de reîncărcare auto.

„O unitate = 1 kw energie electrică și este formată din prețul energiei electrice, costurile cu mentenanța stațiilor/prizelor de încărcare și a platformelor de plăți. Reîncărcarea acumulatorilor autovehiculelor electrice sau hybrid plug-in nu este considerată furnizare de energie (conform reglementărilor în vigoare), ci un serviciu pus la dispoziția posesorilor de autovehicule”, după cum se menționează în anexat nr. 6 a hotărârii.

Taxă specială instituită pentru emiterea Acordului Unic

Pentru anul 2027, se propune spre aprobare taxa specială instituită pentru emiterea Acordului Unic, în baza art. 308 din Legea nr. 169/2026 – Codul Amenajării Teritoriului în cuantum de 150 lei.

„Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, precum și pentru promovarea turistică a localității, consiliile locale pot adopta taxe speciale, care se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția sau serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare al acestora, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu”, se menționează în raportul de specialitate.

Ce spune regulamentul privind aplicarea taxei speciale pentru emiterea acordului unic prin intermediul Comisiei de acord unic (C.A.U.)

  1. Regulamentul stabilește beneficiarii, serviciile finanțate, cuantumul și condițiile de datorare, încasare, evidențiere și utilizare a taxei speciale pentru emiterea acordului unic prin intermediul Comisiei de acord unic a Municipiului Craiova, denumită în continuare C.A.U.
  2. Taxa finanțează activitățile administrative necesare preluării și verificării documentațiilor, transmiterii simultane către avizatori, urmăririi și corelării răspunsurilor, pregătirii, emiterii, comunicării și arhivării acordului unic, efectuate în interesul solicitanților care optează pentru acest serviciu.
  3. Obiectivele urmărite sunt simplificarea relației solicitantului cu instituțiile avizatoare, trasabilitatea documentelor și plăților, respectarea termenelor legale și finanțarea transparentă a serviciului. Plata taxei nu conferă dreptul la un aviz favorabil și nu înlocuiește verificarea condițiilor legale.
author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol