Șerban Predescu, a revenit la conducerea Prefecturii Gorj. Acesta a fost învestit luni în funcție și a transmis care sunt prioritățile mandatului său. Printre acestea se numără reabilitarea sediului Prefecturii, o investiție estimată la aproximativ 100 de milioane de lei, dar și discuțiile cu primarii localităților care urmează să fie comasate.
Prefectul Șerban Predescu ( PSD) își dorește să continue activitatea fostei conduceri și spune precă experiența acumulată în mandatele anterioare de prefect și subprefect îl va ajuta să facă față provocărilor administrative.
Acesta a anunțat, potrivit presei locale, că va avea întâlniri cu primarii localităților vizate de comasare, în contextul reorganizării administrației.
O altă problemă importantă este reabilitarea clădirii Prefecturii Gorj. Deși documentația tehnică ar fi fost finalizată, investiția nu poate avansa fără finanțarea necesară.
„Este una dintre priorități. Din câte am înțeles de la domnul prefect Morega, problema DALI-ului a fost rezolvată, doar că stăm pentru finanțare. Este nevoie de o sumă foarte mare, în jur de 100 de milioane de lei”, a declarat prefectul pentru Gorj Tv.
Acesta a atras atenția că imobilul prezintă risc seismic și că situația este una urgentă, în condițiile în care în clădire lucrează angajați și sunt primiți cetățeni.
„În mod normal, clădirea ar fi trebuit evacuată de mult, mai ales că lucrăm și cu publicul”, a mai precizat acesta.
Noul prefect susține că va continua să vegheze la respectarea legilor și a Constituției și mizează pe experiența echipei din cadrul Instituției Prefectului pentru gestionarea problemelor județului.



