Emil Săndoi consideră că rezultatul înregistrat după meciul Universitatea Craiova – Getafe a fost unul echitabil, chiar dacă oltenii puteau să își dorească mai mult, ținând cont de felul în care s-a desfășurat jocul. Spaniolii au menajat mai mulți titulari, iar elevii lui Filipe Coelho chiar au avut multe ocazii. Fostul antrenor din Bănie nu a ezitat să numească doi dintre cei mai buni jucători de pe teren. Este vorba despre Alex Cicâldău și Assad Al-Hamalwi.
Emil Săndoi și-a ales doi favoriți după Craiova – Getafe
„Un egal e echitabil. E adevărat, puteam să sperăm la mai mult. Getafe nu a avut ocazii clare, dar eu cred că toată lumea se gândea că va fi foarte greu cu Getafe, uite că nu a fost așa de greu. Craiova are o echipă solidă și poate să facă o figură mai frumoasă în Conference League decât anul trecut. În cupele europene apar niște surprize care te lasă mască. Și acum sunt mai multe surprize. Va fi o altă presiune la meciurile acelea (n.r. cu Inter Club d’Escaldes și Egnatia), pentru că ne dorim cu toții ca echipa să obțină maximum de puncte. Mai sunt și alte meciuri la care putem să sperăm la puncte.
Vă spun sincer, Craiova este o echipă foarte solidă. Să nu trăim cu impresia jocului de campionat de la Csikszereda. Vă dați seama, involuntar, jucătorii se gândesc la meciul cu Getafe. Este un moment care generează bucurie și cred că generează în sufletul oricui. Am fost pe marginea terenului înainte de startul meciului, mă uitam cât de frumos arată stadionul din Craiova. Mă încercau niște sentimente care sunt greu de descris în cuvinte. Cicâldău și Assad au fost cei mai buni jucători de pe teren. Assad și-a câștigat duelurile”, a spus Emil Săndoi, la Digi Sport.
Alex Cicâldău și Assad Al-Hamlawi pot fi rezerve în următorul meci al alb-albaștrilor
Filipe Coelho poate decide să îi menajeze pe Alex Cicâldău și Assad Al-Hamlawi, în următorul meci al Universității Craiova, din campionat. Antrenorul portughez știe că poate face 3 puncte în partida cu Inter Club d’Escaldes, din etapa a doua a fazei principale din Conference League, programată pe data de 22 octombrie. Tehnicianul campioanei României vrea să aibă titularii în cea mai bună formă, joia viitoare.



