Un grav accident rutier s-a petrecut marți seară pe raza comunei Stoenești din județul Olt. Tragedia s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 74 de ani.
Impact fatal între o mașină și un biciclist
Evenimentul a fost sesizat prin numărul de urgență 112 în jurul orei 18:20. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal.
Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că bătrânul se deplasa pe bicicletă. El a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
Impactul a fost fatal pentru biciclist. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Ce declară autoritățile despre accident
„La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 18:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în comuna Stoenești, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un biciclist, respectiv un bărbat de 74 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi fost acroșat de către un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, biciclistul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Olt.
Citește și Băut la volan pe DN 57: Amendă uriașă pentru un șofer




