Un bărbat de 55 de ani din Orșova, județul Mehedinți, s-a ales cu o amendă usturătoare și a rămas fără permis de conducere. Acesta a fost prins băut la volan de către polițiști.
Prins în trafic pe DN 57, la Eșelnița
Incidentul a fost descoperit marți, în timpul unui control de rutină. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orșova l-au tras pe dreapta pe drumul național DN 57, în localitatea Eșelnița.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest. Aparatul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sandțiune usturătoare și permis suspendat
Pentru abaterea comisă, bărbatul a fost sancționat contravențional privind circulația pe drumurile publice. Amenda primită este în valoare de 4.325 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Ce declară autoritățile despre bărbatul băut
„Ieri, 6 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat, în trafic, un bărbat de 55 de ani, din orașul Orșova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, în localitatea Eșelnița, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 0,35 mg/l alcool în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.325 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, a spus Poliția Mehedinți.
Citește și Razii masive în Mehedinți: Sute de amenzi și permise reținute




