Preşedintele PSD Olt, despre cine ar putea fi viitorul candidat la Primăria Slatina

Ionut Jifcu

PSD Slatina, conferinţă municipală, până la final de an

Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că persoana care va candida din partea social-democraților la Primăria Slatina trebuie „să fie omul care are cele mai mari șanse ca să câștige această luptă”.

Conducerea statutară, aleasă până la final de an

Marius Oprescu a arătat că filiala municipală a partidului își va alege noua conducere statutară până la finalul anului. PSD Slatina este condusă interimar de deputatul Marius Iancu, președinte, și de managerul Spitalului Slatina, Cosmin Floreanu, secretar general.

„La Slatina, probabil până la finalul anului, vom avea Conferința municipală în care vom alege președintele și conducerea organizației locale municipale. La Organizația Județeană alegerile sunt prevăzute de către conducerea partidului la nivel național pentru finalul anului următor”, a declarat Oprescu.


Candidatul la Primărie, nu neapărat președintele organizației

În ceea ce privește candidatul PSD la Primăria Slatina, Marius Oprescu spune că nu trebuie neapărat ca acesta să fie președintele organizației municipale.

White historic building with clock tower, flags, and arched entrance; statue to the left.

„Nu poate fi o legătură directă”

„Candidatul la primărie trebuie să fie omul care are cele mai mari șanse ca să câștige această luptă. Cu siguranță, între conducerea organizației și candidat, în momentul de față, nu poate fi o legătură directă”, a conchis Marius Oprescu.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol