Echipa națională de futsal a României a încheiat cu victorii pe linie turneul Futsal Week September Cup, desfășurat la Poreč (Croația) în perioada 10-13 septembrie. Tricolorii pregătiți de Endre Kacsó s-au impus și în ultimul meci disputat împotriva naționalei din Muntenegru, cu scorul de 4-3.
„România s-a văzut condusă cu 2-1 la pauză, însă a pus în scenă o revenire spectaculoasă în repriza secundă. Andrei Crăciun, căpitanul naționalei noastre, a fost omul meciului, reușind să înscrie un hat-trick. István Hadnagy și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor noștri, iar România a încheiat turneul cu 3 victorii din 3 posibile și a cucerit trofeul. Andrei Crăciun a primit trofeul pentru jucătorul turneului. Totodată, căpitanul României a fost și golgheterul competiției din Croația, cu 4 reușite”, notează frf.ro.
Rezultatele României la turneul din Croația:
- 10 septembrie: ROMÂNIA – Muntenegru 2-1
- 12 septembrie: ROMÂNIA – Estonia 5-1
- 13 septembrie: Muntenegru – ROMÂNIA 3-4
Lotul naționalei de futsal a României pentru turneul din Croația:
Miklós TAMÁS (CSM Odorheiu Secuiesc), Darius NASTAI (CSM Târgu Mureș), Krisztián KORODI (Sepsi SIC Sfântu Gheorghe), Andor BÁLINT (CSM Odorheiu Secuiesc), Sergiu GAVRILĂ (West Deva), Andrei CRĂCIUN (Luceafărul Buzău), Patrick CHERTEȘ (CSM Târgu Mureș), Csaba KIS (CSM Odorheiu Secuiesc), Vlăduț DUDĂU (CSM Târgu Mureș), Marian MIHALACHE (CSM Târgu Mureș), Ionuț MARIN (CSM Târgu Mureș), Kanyó SZILÁRD (Sepsi SIC Sfântu Gheorghe), István HADNAGY (CSM Odorheiu Secuiesc), Marius STANCIU (CFS Rapitenc | Spania).



