Cula Glogovenilor și-a deschis porțile pentru vizitatori. Deschiderea oficială, pe 25 septembrie

Cula Glogovenilor, monument istoric din comuna Glogova, județul Gorj, și-a deschis porțile pentru vizitatori, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și punere în valoare a obiectivului. Deschiderea oficială este programată pentru data de 25 septembrie 2026.
Mesajul autorităților locale
Primarul comunei Glogova, Alpredi Gheorghe, a anunțat deschiderea monumentului printr-o postare pe rețelele sociale.
„Începând de astăzi monumentul istoric din comuna noastră, Cula Glogovenilor, și-a deschis porțile pentru primirea vizitatorilor. Mulțumesc echipei de implementare a proiectului din cadrul Primăriei comunei Glogova, CL Glogova, domnului viceprimar Drăghici Cosmin, domnului președinte al CJ Gorj Cosmin Mihai Popescu, domnului arhitect Iulian Cămui, doamnei Nina Predescu, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv. Menționăm faptul că, deschiderea oficială, va avea loc pe data de 25 septembrie 2026. Vă așteptăm cu drag să descoperiți un loc în care istoria a prins viață”, a declarat primarul Alpredi Gheorghe.
Obiectiv de patrimoniu

Cula Glogovenilor este unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu ale comunei Glogova, iar redeschiderea sa pentru public reprezintă un moment important pentru comunitatea locală și pentru promovarea patrimoniului cultural al Gorjului.
Vizitatorii sunt așteptați să descopere istoria și arhitectura monumentului, în timp ce autoritățile locale pregătesc evenimentul de deschidere oficială din 25 septembrie.





