O persoană în vârstă de 59 de ani, din Balş, a fost arestată preventiv după ce, la locuința sa, au fost descoperite și ridicate 1.000 de plante de canabis, cu înălțimea la tulpină între 1 și 2 metri, cultivate pe mai multe rânduri, intercalate între rânduri de porumb și viță de vie.
Anchetatorii susţin că, în primăvara anului 2026, persoana ar fi înființat și dezvoltat, în grădina locuinței sale, situată în orașul Balş, o cultură outdoor de canabis.
„În urma percheziției domiciliare efectuate, de către polițiști, ieri, 27 iulie, au fost descoperite și ridicate 1.000 de plante de canabis, cu înălțimea la tulpină între 1 și 2 metri, cultivate pe mai multe rânduri, intercalate între rânduri de porumb și viță de vie”, transmite IPJ Olt.
Măsura dispusă de procurori și sprijinul polițiștilor
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus, luni, reținerea persoanei cercetate.
Astăzi, 28 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
„Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a transmis IPJ Olt.

