Proiect ”150 de personalități gorjene”. Înscrierile au început

Banner announcing the 150 Personalități Gorjene gala, with dates and sponsor text; features a book, ink bottle, and a rustic house scene.
150 de personalități gorjene, proiect inedit la Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu, Universitatea „Constantin Brâncuși” și Consiliul Județean Gorj lansează proiectul „150 de personalități gorjene”. Inițiativa marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Vor fi selectate 150 de personalități originare din Gorj care s-au remarcat în diverse domenii. Persoanele selectate vor fi incluse într-un album-enciclopedie dedicat valorilor județului. Propunerile pot fi depuse până la 1 septembrie. Gala de premiere este programată în luna octombrie.

Three officials seated at a curved conference table giving a press briefing; microphones are set up in front of them, a portrait and shields on the wall behind.
foto Anca Bordușanu Vicepreședinte CJ Gorj Marcel Romanescu primar Târgu Jiu Luminița Popescu rectorul Universității Constantin Brâncuși
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Gorjul își caută cele mai importante valori: începe selecția celor 150 de personalități

Primăria Municipiului Târgu Jiu, Universitatea „Constantin Brâncuși” și Consiliul Județean Gorj au lansat oficial proiectul „150 de personalități gorjene”, o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan oamenii care au făcut cunoscut numele județului în România și în lume.

Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși și urmărește să devină o tradiție.


Un proiect dedicat valorilor Gorjului

Primarul Marcel Romanescu a explicat că proiectul a pornit din dorința de a reuni într-o singură enciclopedie personalitățile gorjene care au avut realizări remarcabile, indiferent dacă activează în țară sau în străinătate.

„Cred că a venit momentul ca și noi să facem ceva pentru personalitățile gorjene, care astăzi își desfășoară activitatea pe tot mapamondul. Vrem să punem în valoare cel puțin 150 de personalități”, a declarat primarul, Marcel Romanescu.

Edilul a precizat că albumul dedicat personalităților gorjene ar urma să fie actualizat periodic, astfel încât proiectul să continue și în anii următori.

Rectorul Universității: „Oamenii care ne inspiră”

Rectorul Universității „Constantin Brâncuși”, Luminița Popescu, a declarat că proiectul este unul emblematic pentru județ și își propune să ofere recunoaștere celor care au obținut performanțe în domeniile lor de activitate.

Domeniile vizate

Selecția va include personalități din:

educație;
cercetare;
sănătate;
administrație publică;
justiție;
sport;
activități civice;
cultură și alte domenii.

„Ne-am gândit să organizăm o gală a celor 150 de personalități și, în același timp, să publicăm un album dedicat lor. Sunt oameni care trebuie să inspire generațiile tinere.”

Cum pot fi făcute propunerile

Organizatorii anunță că orice persoană poate face propuneri sau se poate autopropune.

Dosarele vor fi depuse prin completarea formularului online : https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc0wky229cbzE4_AUbHxCZHuSA6LqAbwyJrFZAbmIyfrW6G-w/viewform și transmiterea unui CV.

Termenul-limită pentru înscrieri este 1 septembrie, iar în luna septembrie comisia va analiza toate candidaturile.

Toate detaliile și regulamentul pot fi consultate pe pagina oficială : https://icdi.utgjiu.ro/150-personalitati-gorjene/

Gala va avea loc în luna octombrie

După finalizarea selecției, cele 150 de personalități vor fi incluse într-un album dedicat și vor fi premiate în cadrul unei gale organizate în luna octombrie.

Universitatea „Constantin Brâncuși” va asigura secretariatul proiectului, găzduirea platformei online și organizarea evenimentului.

Consiliul Județean: „Este un proiect despre identitatea Gorjului”

Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu, a subliniat că proiectul depășește dimensiunea unui simplu eveniment festiv.

„Gala 150 de personalități gorjene vorbește despre identitatea județului nostru și despre oamenii care au pus numele Gorjului pe harta României și dincolo de granițele țării.”

Aceasta a dat asigurări că procesul de selecție va fi transparent și bazat exclusiv pe meritele profesionale ale candidaților.

Marcel Romanescu: „Vrem cât mai multe propuneri”

La finalul conferinței, primarul municipiului Târgu Jiu a lansat un apel către cetățeni și reprezentanții mass-media să contribuie cu propuneri.

„Fiecare dintre dumneavoastră a cunoscut oameni deosebiți din Gorj. Ne dorim cât mai multe propuneri, pentru ca această comisie să poată face cea mai bună selecție posibilă.”, a transmis acesta într-o conferință de presă.

Edilul a oferit și exemplul profesorului Jitea, un reputat medic chirurg originar din Gorj, despre care spune că intenționează să propună și alți specialiști gorjeni care au avut cariere de succes în România și în străinătate.

Mesajul primarului Romanescu : ”Vrem să premiem excelența”


”Fiecare comunitate își trage forța din valorile ei. În acest an, când marcăm 150 de ani de la nașterea marelui Constantin Brâncuși, ne dorim să-i punem în valoare și pe gorjenii de excepție care, prin munca și talentul lor, ne reprezintă cu cinste.
Alături de Universitatea „Constantin Brâncuși” și Consiliul Județean Gorj, lansăm proiectul „Gala 150 de personalități gorjene”. Vrem să premiem excelența în educație, medicină, cultură, sport, antreprenoriat și nu numai!


În acest sens, vă invit cu drag să propuneți acei oameni deosebiți, născuți în Gorj, care merită recunoștința noastră, care au un parcurs profesional exemplar și o conduită morală impecabilă. Fie că sunt profesori, medici, artiști sau oameni implicați în comunitate, haideți să-i facem cunoscuți! Descoperim împreună poveștile oamenilor minunați de lângă noi, punem în valoare modelele autentice și arătăm întregii lumi bogăția spirituală și profesională a Gorjului!”, a mai spus primarul.




author avatar
Florentina Olaru
Sunt pasionată de scris, de oameni și de poveștile care merită spuse. Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București, iar formarea umanistă mi-a oferit nu doar instrumentele limbajului, ci și responsabilitatea de a le folosi corect. Pe lângă activitatea jurnalistică, sunt și profesor de limba germană, o profesie care m-a învățat rigoarea, claritatea și importanța comunicării corecte.Experiența din educație se reflectă în modul în care fac jurnalism: cred în verificarea faptelor, în echilibru și în informarea onestă a cititorilor. Scriu despre oameni, comunități și probleme reale, convinsă că jurnalismul de calitate începe cu responsabilitatea față de adevăr și față de public.
Distribuie acest articol