Călin Georgescu, interzis pe post ”până nu-și cere scuze”

Delia Pătru
Ruptură uriașă între Călin Georgescu și Realitatea Plus
Ruptură uriașă între Călin Georgescu și Realitatea Plus

Realitatea Plus a decis să nu mai difuzeze informații despre Călin Georgescu până când acesta nu își cere scuze public trustului și telespectatorilor. Politicianul a sugerat în emisiunea Ancăi Alexandrescu că postul l-a invitat doar pentru rating și a acuzat televiziunea de cenzură.

Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Ruptură în tabăra suveranistă: Călin Georgescu, interzis la Realitatea

Este scandal mare în tabăra suveranistă. Realitatea Plus condamnă afirmațiile făcute de Călin Georgescu în emisiunea de duminică a Ancăi Alexandrescu și îi cere public fostului candidat la președinție să își ceară scuze față de trust și de telespectatori. Până atunci, Georgescu nu se va mai vedea pe post.

„După declarațiile făcute aseară de domnul Georgescu la adresa Realitatea PLUS și a telespectatorilor noștri, considerăm că a fost depășită o limită. Cu atât mai mult cu cât domnia sa a afirmat că prezența și mesajele sale au fost difuzate de această televiziune doar pentru rating”, a scris redacția într-un articol publicat luni dimineață, scrie hotnews.ro

Realitatea Plus anunță că nu va mai participa și nu va mai transmite informații despre Călin Georgescu până „în momentul în care domnul Călin Georgescu își va cere scuze public atât Realității PLUS, cât si telespectatorilor care urmăresc această televiziune”.

„Ne asumăm această decizio chiar dacă ea poate însemna pierderea unei părți din audiența pe care am fi câștigat-o prin reflectarea activității sale. Realitatea PLUS își respectă telespectatorii. Iar acest respect este mai important decât orice audiență”, au mai scris jurnaliștii.


De la ce a pornit conflictul dintre Georgescu și Anca Alexandrescu

Mesajul public al televiziunii vine după ce, invitat duminică seară în emisiunea Ancăi Alexandrescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale a pornit o confruntare cu jurnalista, pe care a acuzat-o că l-a susținut pe fostul premier desemnat Adrian Veștea și a îndemnat-o să-și ceară scuze „poporului”. Georgescu a mai acuzat Realitatea Plus că l-a cenzurat.

Controverse pe tema susținerii politice

Moderatoarea i-a răspuns că a avut o poziție favorabilă lui Veștea „ca să scăpăm de Bolojan”. Însă Georgescu a combătut-o din nou. „Complet fals”, a spus el, argumentând că și Veștea avea același model economic precum Ilie Bolojan „care a dărâmat România”.

Acuzată de fani că a trădat tabăra „suveraniștilor”, Alexandrescu a insistat să își apere punctul de vedere, iar Georgescu a replicat: „Este o judecată total greșită. Nu mai repetați chestia asta. O repetați greșit”.

Ruptură uriașă între Călin Georgescu și Realitatea Plus
Ruptură uriașă între Călin Georgescu și Realitatea Plus

Acuzații de lipsă de caracter și reproșuri legate de AUR

Nu a fost singura discuție în contradictoriu între moderatoare și invitatul ei. Georgescu a sugerat că realizatoarea TV l-a „susținut direct” pe Nicolae Ciucă, lucru negat de Alexandrescu.

„Ascultați de popor, dacă vreți să vă fie bine”, a sfătuit-o Georgescu.

Pe parcursul interviului, fostul prezidențiabil a făcut aluzie că moderatoarea nu are principii.

  • „Ce vreți să sugerați? Că n-am caracter?”, a întrebat Anca Alexandrescu.
  • „Doamnă! Eu am fost foarte clar. Eu nu am ce să vă spun mai mult de atât”, a răspuns el.

Georgescu i-a mai reproșat că, deși a fost susținută de AUR la alegerile pentru Primăria Capitalei, realizatoarea Realitatea Plus și-a schimbat atitudinea față de partidul lui George Simion.

Alexandrescu a acuzat un linșaj din partea lui George Simion

După ce Călin Georgescu a părăsit platoul televiziunii, moderatoarea și-a continuat emisiunea, acuzând că „linșajul” ei a fost comandat de George Simion.

Alexandrescu a subliniat că nu va mai rostogoli „lozinci” precum „turul doi înapoi” invocând că știe „foarte clar că în spatele ușilor închise aceste lucruri nu sunt posibile”.

„Nu am nicio obligație față de ei”, a spus Alexandrescu, argumentând că are dreptul la opinie.

Ea a mai punctat că Georgescu a fost nedrept în emisiunea de duminică seară.

„Nu voi accepta niciodată să fiu călcată în picioare! Mi-am pus toată familia în pericol”, a spus Alexandrescu, subliniind că nu mai vrea să ascundă faptul că „Simion a făcut negocieri pe sub masă” cu Cabinetul Veștea.

Spre finalul interviului, Georgescu a sugerat că Realitatea Plus i-a oferit platformă pentru că intervențiile sale fac audiență.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol