Universitatea Craiova a început perioada de pregătire și deja a disputat primul meci amical, în Austria. Oltenii s-au impus cu scorul de 7-1, în fața celor de la FC Stubai. Filipe Coelho a trimis în teren mulți jucători care au prins mai puține minute în sezonul trecut. Decizia a fost luată spre binele titularilor, pentru că aceștia au revenit mai târziu la antrenamente, având câteva zile în plus de vacanță.

Rezervele Universității Craiova și-au primit șansa. Cine l-a impresionat pe Filipe Coelho
Filipe Coelho a avut ocazia să îi vadă la treabă pe tinerii pe care îi are în loc, dar a trimis în teren și câțiva titulari. Este vorba despre Laurențiu Popescu, Assad sau Nsimba. Antrenorul portughez a fost surprins plăcut, cel mai probabil, de tinerii marcatori ai Universității Craiova. În primul amical disputat în această vară, pentru olteni au înscris Luca Băsceanu (minutul 2), Assad Al-Hamlawi (3), Monday Etim (16), Denys Muntean (41, 49), Steven Nsimba (45) și Sebastian Șerban (70).
Universitatea Craiova a început partida de pregătire cu: Laurențiu Popescu – Darius Fălcușan, Nikola Stevanovic, Juraj Badelj – Florin Gașpăr, Samuel Teles, Alexandru Crețu, Mihnea Rădulescu – Etim Monday, Assad Al Hamlawi, Luca Băsceanu. În repriza secundă au mai evoluat Steven Nsimba, Denys Muntean, Alexandru Maxim, David Barbu și Sebastian Șerban.
Alb-albaștrii continuă pregătirea
Universitatea Craiova continuă pregătirea în Austria. Trupa din Bănie mai are două amicale programate, iar în următoarele meciuri Filipe Coelho va avea ocazia să îi vadă la treabă și pe cei mai importanți fotbaliști din lot. Între timp, Mihai Rotaru lucrează la transferuri, împreună cu Mario Felgueiras.







